Autoritățile ruse intenționează să aplice un plan în trei etape de relaxare a restricțiilor

Economica.net
06 05. 2020
putin_35676543456765456787643_15345200

Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a afirmat că epidemia a fost stabilizată în ultimele două săptămâni, odată cu creşterea cazurilor în capitală explicată prin testările numeroase. Primarul a afirmat însă că populaţia ar trebui să ţină cont de măsurile de autoizolare chiar şi atunci când unele restricţii vor fi reduse începând cu 12 mai.

Numărul total de cazuri de coronavirus în Rusia a crescut miercuri cu peste 10.000 pentru a patra zi consecutiv, ajungând la 165.929, în timp ce rata deceselor a ajuns la 1.537.

Ministrul Culturii, Olga Lyubimova, este cel mai recent caz al unui oficial de rang înalt, fiind totodată al treilea ministru al cabinetului care a fost diagnosticat cu coronavirus.

Într-o videoconferinţă cu oficiali guvernamentali şi lideri regionali, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat sprijinul pentru planul în trei etape de reducere a restricţiilor. El a spus că Rusia nu ar trebui să se grăbească în eliminarea măsurilor preventive deoarece aceasta ar putea să le anuleze impactul de până acum.

La început, oamenii vor avea voie să facă plimbări, a declarat Anna Popova, şefa Rospotrebnadzor, autoritate din domeniul sănătăţii publice, fără a specifica o perioadă.

A doua etapă vizează redeschiderea unităţilor de învăţământ şi a unor companii din sectorul serviciilor, urmând ca facilităţi de agrement, inclusiv parcuri şi pieţe, să fie redeschise în a treia etapă, a menţionat ea.

În pofida succesului aparent al Rusiei în protejarea celor mai vulnerabili cetăţeni de infectarea cu noul coronavirus, guvernul a fost criticat pentru că nu a furnizat suficient sprijin familiilor şi mediului de afaceri pe fondul opririi activităţii economice.

Ratingul sprijinului pentru preşedintele Putin a ajuns la cel mai scăzut nivel în mai mult de două decenii în timpul crizei coronavirusului, chiar dacă există o creştere a susţinerii pentru planul său de prelungire a duratei mandatului preşedintelui, potrivit centrului de sondare a opiniei publice Levada-Center.