Autoritatea europeană le-a transmis băncilor să pregătească planuri climatice pe zece ani
Sume din ce în ce mai mari merg spre investiţiile prietenoase cu mediul, iar organismele de reglementare vor ca investitorii să dispună de informaţii credibile cu privire la acreditările ecologice ale unei companii.
Într-un raport publicat miercuri de EBA sunt menţionate recomandări pentru bănci şi organismele de supervizare din domeniul bancar cu privire la riscurile ridicate de ESG (mediu, guvernanţă şi probleme sociale) în ideea de a ajuta UE să îşi îndeplinească obiectivele privind reducerea emisiilor de CO2 până în 2050.
Potrivit EBA, băncile ar trebui să pună la punct planuri strategice pe o perioadă de cel puţin zece ani pentru a-şi demonstra rezilienţa în diferite scenarii, să îşi dezvăluie obiectivele strategice în domeniul ESG şi să evalueze nevoia de a dezvolta produse sustenabile.
Riscurile climatice includ atât evenimente „fizice”, precum inundaţiile, dar şi riscuri de „tranziţie” de pe urma unor modificări bruşte a valorii unor active.
Raportul EBA se concentrează pe al doilea pilon al regulilor bancare, care evaluează modul în care riscurile sunt gestionate la nivelul băncilor. EBA urmează să publice la finele acestui an şi recomandări pentru cel de al treilea pilon, care are legătură cu dezvăluirea riscurilor. Lucrările cu privire la primul pilon, respectiv dacă cerinţele actuale de capital trebuie modificate pentru a ţine cont de riscurile ESG, sunt aşteptate la o dată ulterioară.
Banca Centrală Europeană, instituţia care reglementează principalele bănci din zona euro, va utiliza raportul EBA începând de la finele lui 2022 pentru a-şi revizui propriul său proces de supraveghere şi evaluare anuală (SREP), care analizează dacă băncile au suficient capital pentru a acoperi riscurile din bilanţurile lor.
În prezent băncile, în mod frecvent, au planuri strategice care se întind pe o perioadă de până la cinci ani în viitor.