Autoritatea sanitară europeană se aşteaptă ca mai mulţi oameni să pătrundă pe continent cu mpox

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a anunţat vineri că se aşteaptă ca mai mulţi oameni să pătrundă în Europa cu noua variantă de mpox, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 16 aug. 2024, 15:46
Autoritatea sanitară europeană se aşteaptă ca mai mulţi oameni să pătrundă pe continent cu mpox

Acest anunţ a fost făcut la o zi după detectarea în Suedia a primului caz de infectare cu noua variantă în afara continentului african. Persoana infectată a venit din Africa.

Probabilitatea transmiterii susţinute în Europa este foarte mică, cu condiţia ca persoanele bolnave care sosesc din afara continentului să fie diagnosticate rapid şi să fie implementate măsuri de control, conform ECDC.

ECDC le recomandă ţărilor europene să emită avize de călătorie pentru persoanele care merg sau se întorc din zonele afectate de epidemie.

Pentru persoanele care au avut contacte apropiate cu indivizi suspecţi de îmbolnăvire sau diagnosticaţi cu o infecţie mpox importată din Africa, riscul de infecţie este moderat, conform ECDC.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat miercuri epidemia de mpox, boală cunoscută anterior drept variola maimuţei, o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, cel mai ridicat nivel de alertă, pentru a doua oară în doi ani, în urma unui focar de infecţie virală în Republica Democrată Congo care s-a răspândit în ţările vecine.

Mpox este o boală virală care se răspândeşte de la animale la om, însă se poate transmite şi prin contact fizic direct cu o persoană infectată cu acest virus. Ea declanşează simptome similare gripei şi apariţia unor leziuni cutanate purulente. Majoritatea cazurilor sunt uşoare, dar în anumite condiţii această boală poate ucide.

Te-ar mai putea interesa și
Germania va crește cheltuielile cu apărarea la 3,5% din PIB, până în 2029
Germania va crește cheltuielile cu apărarea la 3,5% din PIB, până în 2029
Germania va majora cheltuielile pentru apărare la 3,5% din producția economică până în 2029, finanțate printr-un program de împrumuturi de aproape 400 de miliarde de euro, au declarat luni......
EXCLUSIV Furnizorii de energie încep să facă oferte de retenție, cu prețuri mai mici, clienților care vor să plece la alții. Oferta PPC se apropie de prețul Hidroelectrica
EXCLUSIV Furnizorii de energie încep să facă oferte de retenție, cu prețuri mai mici, clienților care vor să plece ...
În contextul în care de la 1 iulie piața se va liberaliza, iar mulți dintre clienții furnizorilor mari au tendința ...
Franța și Norvegia își consolidează legăturile de apărare în fața amenințării ruse
Franța și Norvegia își consolidează legăturile de apărare în fața amenințării ruse
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul norvegian Jonas Gahr Store și-au exprimat luni dorința de a consolida ...
Brandul de suplimente naturale COSMO PHARM intră în rețeaua de magazine Notino
Brandul de suplimente naturale COSMO PHARM intră în rețeaua de magazine Notino
- Cumpărătorii au la dispoziție, atât online, cât și în magazinele fizice Notino, o selecție de 54 de suplimente ...