Autoritatea Vamală Română a demarat aplicarea noilor reglementări europene privind cerealele din Ucraina

03 05. 2023
vama ucraina sighetu marmatiei 4324656765

„Ca urmare a publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei din 2 mai 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, vă informăm că Autoritatea Vamală Română, prin birourile vamale de frontieră, implementează deja noile prevederi conform cărora, cu excepţia executării contractelor semnate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, punerea în liberă circulaţie sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecţionare activă a grâului, porumbului, florii-soarelui şi rapiţei, originare din Ucraina, este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria. Prin urmare, Autoritatea Vamală Română autorizează în prezent doar procedurile vamale de tranzit pentru aceste produse către un alt stat membru în afara celor cinci sau către ţări sau teritorii terţe”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei citat de Agerpres.

Noile reglementări se aplică în toate statele-membre până la data de 5 iunie 2023.

Reprezentanţii Vămii precizează că se iau în continuare măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri aflate în tranzit, asigurând totodată un echilibru de tratament pentru toţi operatorii economici care trec frontiera.