Autoritatea Vamală Română a încasat în primele trei luni din an 4,118 miliarde de lei, reprezentând doar 77,83% din programul trimestrial
„Autoritatea Vamală Română este responsabilă, în primul rând, de supravegherea comerţului internaţional al Uniunii, contribuind, astfel, la un comerţ echitabil şi deschis, precum şi la securitatea de ansamblu a lanţului de aprovizionare, inclusiv garantarea securităţii şi siguranţei Uniunii şi a rezidenţilor acesteia, protecţia mediului, în cooperare strânsă cu alte autorităţi. Cu toate acestea, autoritatea vamală a intensificat eforturile pe linia colectării taxelor, atât din operaţiuni vamale, cât şi din alte categorii de operaţiuni cu produse accizabile, care se reflectă în încasările autorităţilor fiscale”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, fluctuaţia primului trimestru rezultă din amânări de plată la TVA în contextul evenimentelor de la graniţa României şi al blocării principalelor rute de export – import cu marfă din Ucraina care este netaxabilă.
În materie de TVA, activitatea de încasare în vamă a fost influenţată de facilităţile prevăzute de Codul fiscal în ceea ce priveşte amânarea de la plată. Astfel, încasarea sumelor evidenţiate în declaraţiile vamale reprezentând TVA amânat la plată, conform prevederilor legale în materie, este reflectată efectiv în activitatea de colectare a autorităţii fiscale.
În ceea ce priveşte accizele, încasarea efectivă a accizelor datorate în cadrul operaţiunilor vamale s-a reflectat pozitiv în activitatea de colectare a autorităţii fiscale, întrucât Autoritatea Vamală Română are o contribuţie semnificativă prin activităţile specifice de asigurare a supravegherii fiscale a producţiei, depozitării, circulaţiei, importului şi utilizării produselor accizabile, subliniază reprezentanţii AVR.
„Tot în acest context, un impact semnificativ asupra colectării taxelor din operaţiuni vamale l-a avut intrarea în vigoare a interdicţiilor impuse la nivel unional asupra produselor petroliere de origine rusă. De asemenea, reducerea importurilor de materiale de construcţii ca rezultat al restrângerii pieţii în domeniul construcţiilor, a avut ca efect scăderea sumelor datorate în cadrul operaţiunilor vamale”, se mai precizează în comunicat.
În anul 2022, Autoritatea Vamală Română, prin structurile de supraveghere şi control vamal de la nivel central şi teritorial, a confiscat un număr de 22,1 milioane de ţigarete şi peste 27 de tone de tutun de narghilea. În primele 2 luni ale anului 2023 au fost confiscate un număr de 3,5 milioane ţigarete şi 3,6 tone tutun de narghilea.
Conform măsurătorilor realizate în cadrul studiului Novel Research asupra pieţei negre de ţigarete din România, s-a constat faptul că, an de an, consumul provenit din traficul ilegal de ţigarete a manifestat o scădere constantă, astfel încât media anuală a ajuns în anul 2022 la 7,1 pp, comparativ cu anul 2021 când a fost de 8,7 pp, atingând un minim istoric, situat sub media înregistrată la nivelul UE. În luna ianuarie 2023, piaţa neagră a ţigaretelor din România a fost de 8,1 pp, conform aceluiaşi studiu.
„În anul 2023, Autoritatea Vamală Română va continua acţiunile privind prevenirea şi combaterea traficului ilegal cu produse din tutun, dar şi colaborarea cu instituţiile naţionale şi internaţionale cu competenţe în prevenirea şi combaterea comerţului ilegal, precum şi cu mediul de afaceri onest, prin aceste măsuri contribuind la creşterea gradului de colectare la bugetul de stat.
Pentru a debloca această situaţie şi a creşte încasările la bugetul statului, Autoritatea Vamală Română a întreprins o serie de măsuri organizatorice privind fluxurile de marfă pentru a putea stabiliza situaţia creată. În concluzie, măsurile propuse de conducerea Autorităţii Vamale Române vor avea un impact pozitiv asupra economiei şi randamentul încasărilor previzionate la semestrul I vor devansa dezechilibrul bugetar existând premisa ca până la data de 30 iunie 2023 să echilibrăm programul bugetar cu veniturile încasate”, susţin reprezentanţii autorităţii vamale.