Autoritățile americane au dat în judecată Amazon pentru înșelarea consumatorilor, pe care i-ar fi păcălit să se aboneze la serviciul Prime

Autoritatea americană din domeniul concurenţei (FTC) a demarat miercuri o acţiune în justiţie împotriva Amazon.com, acuzând cel mai mare retailer online din lume că i-a păcălit pe consumatori să se aboneze la seriviciul plătit Amazon Prime şi că, în mod deliberat, a făcut dificilă renunţarea la acest abonament, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 21 iun. 2023, 21:31
Autoritățile americane au dat în judecată Amazon pentru înșelarea consumatorilor, pe care i-ar fi păcălit să se aboneze la serviciul Prime

În acţiunea demarată la un tribunal din Seattle, unde îşi are sediul central gigantul din domeniul e-commerce, FTC susţine că „Amazon a indus în eroare milioane de consumatori să se aboneze, fără ştiinţa lor, la Amazon Prime”, serviciu în cadrul căruia abonaţii plătesc 139 de dolari pe an pentru beneficii precum livrare urgentă gratuită, video streaming şi acces la 100 de milioane de melodii. Potrivit FTC, site-ul web al Amazon utilizează, intenţionat, „un design manipulativ, coercitiv sau înşelător al al interfeţei cu utilizatorul pentru a păcăli consumatorii să accepte automat prelungirea abonamentului la Amazon Prime”.

În plus, procesul de anulare a abonamentului la serviciul Prime este de asemenea unul dificil de identificat şi necesită mai mulţi paşi, susţine FTC. Autoritatea dezvăluie că în interiorul companiei, procesul de anulare a abonamentului era denumit „Iliada”, o referinţă la poemul epic al lui Homer despre războiul troian.

Serviciul plătit Amazon Prime are peste 200 de milioane de abonaţi la nivel mondial.

Aceasta este a treia acţiune demarată de FTC împotriva Amazon în ultimele săptămâni. Compania a acceptat să plătească 30,8 milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile că nu a şters datele cu privire la copii colectate de speakere-le Alexa şi că soneriile şi camerele sale Ring i-au spionat în mod ilegal pe utilizatori. Amazon a respins acuzaţiile formulate de FTC dar a fost de acord să încheie acorduri amiabile pentru a pune capăt acţiunilor în justiţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Topul sloturilor demo preferate de români în 2025
Topul sloturilor demo preferate de români în 2025
Navigarea în lumea cazinourilor online din România necesită discernământ pentru a asigura o experiență sigură și plăcută. Într-o piață digitală în continuă creștere, unde noi......
Ce așteptări are pentru anul viitor șeful lanțului City Grill
Ce așteptări are pentru anul viitor șeful lanțului City Grill
Anul 2026 ar putea fi un an de test pentru consum și pentru brandurile din HoReCa, în contextul în care inflația și ...
Netanyahu anunță că Israelul va cheltui 110 miliarde de dolari în următorul deceniu pentru a-și dezvolta industria de armament
Netanyahu anunță că Israelul va cheltui 110 miliarde de dolari în următorul deceniu pentru a-și dezvolta industria ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că Israelul va cheltui 350 de miliarde de shekeli (110 miliarde ...
Compania sud-coreeanp LG Energy și-a vândut către Honda o parte a activelor sale din SUA, pentru 2,86 de miliarde de dolari
Compania sud-coreeanp LG Energy și-a vândut către Honda o parte a activelor sale din SUA, pentru 2,86 de miliarde de dolari
Producătorul sud-coreean de baterii LG Energy Solution (LGES) a anunţat miercuri vânzarea clădirii fabricii şi a activelor ...