Autorităţile anunţă că se deschide sezonul de schi în Poiana Braşov

Autorităţile anunţă că turiştii care vor veni în Poiana Braşov în minivacanţa de 1 Decembrie vor putea schia pe pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvaru. Stratul de zăpadă are 50 de centimetri şi vor fi pornite şi instalaţiile de telescaun şi telegondola, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 28 nov. 2017, 18:37
Autorităţile anunţă că se deschide sezonul de schi în Poiana Braşov

Stratul de zăpadă măsoară în acest moment aproximativ 50 de centimetri pe pârtie, cea mai mare parte fiind zăpadă naturală, scrie News.ro.

De joi, se va putea schia pe următoarele părtii: partea superioară a Lupului şi Drumului Roşu, Kantzel şi Doamnei.

Este pentru prima dată, cel puţin de la modernizarea domeniului schiabil, când braşovenii şi turiştii se pot bucura de acest sport atât de devreme.

,,Având în vedre condiţiile meteo favorabile, ninsoarea şi vremea rece, care ne-a permis să producem zăpadă artificială, am luat decizia de a deschide, în minivacanţa de 1 Decembrie, pârtiile din partea superioară a masivului Postăvaru”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

Tot de joi vor fi puse în funcţiune şi instalaţiile pe cablu – telegondola şi telescaunul Ruia.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...