Autorităţile bulgare au inaugurat prima autostradă care traversează Bulgaria de la vest la est
Construcţia autostrăzii, lungă de 360 de kilometri, a început în anii ’70, dar a fost întreruptă de mai multe ori din cauza lipsei de fonduri. Ea aparţine culoarului transeuropean numărul 8, care asigură legătura între Marea Adriatică şi Marea Neagră.
Datorită fondurilor europene, proiectul a fost relansat în 2004 şi trebuia finalizat în 2009, dar construirea ultimei porţiuni de aproximativ o sută de kilometri a fost întârziată.
Deşi are o suprafaţă de 111.000 de kilometri pătraţi, Bulgaria dispune doar de aproximativ 400 de kilometri de autostradă. Această ţară mizează pe finanţările europene pentru a-şi dezvolta infrastructura rutieră prost întreţinută, două treimi din cei 19.000 de kilometri de drum necesitând reparaţii, potrivit Guvernului bulgar.