Autorităţile chineze se aşteaptă la menţinerea cererii ridicate pentru vehicule electrice
Dezvoltarea rapidă a NEV în China respectă deplin concurenţa pe piaţă şi ţara va promova transformarea industriei sale auto, a afirmat Li Chao, purtător de cuvânt al NDRC.
Instituţia a emis recent noi reglementări pentru a consolida integrarea NEV în reţeaua electrică, în condiţiile în care cea mai mare piaţă auto din lume încearcă să gestioneze cererea de energie, pe fondul tranziţiei la energia regenerabilă.
Autorităţile de la Beijing vor să creeze standarde tehnice iniţiale care să guverneze integrarea NEV în reţeaua electrică până în 2025.
În contextul majorării cererii de electricitate, în urma sporirii popularităţii vehiculelor electrice, autorităţile caută soluţii pentru a preveni supraîncărcarea reţelelor. Printre potenţialele soluţii se află încărcarea vehiculelor electrice în afara orelor de vârf.
Recent, autorităţile au anunţat măsuri pentru accelerarea construcţiei de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice, pentru a stimula vânzările şi în zonele rurale.