Autorităţile de la Ljubljana confirmă anchetarea guvernatorului Băncii Centrală a Sloveniei, Bostjan Jazbec
Răspunzând unei întrebări adresate de Reuters, un purtător de cuvânt al Băncii Sloveniei a confirmat că Jazbec, care face parte din consiliul guvernatorilor BCE, este investigat de autorităţi.
Miercuri, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a avertizat că BCE ar putea demara acţiuni în justiţie împotriva autorităţilor slovene, după ce poliţia din Ljubljana a făcut percheziţii la Banca Centrală a Sloveniei şi a sechestrat o serie de documente.
Mario Draghi a criticat sechestrarea care încalcă privilegiile şi imunităţile BCE şi a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, să intervină.
Poliţia slovenă a efectuat miercuri investigaţii la patru locaţii din Ljubljana, inclusiv la Banca Centrală, în scopul strângerii de dovezi într-o investigaţie care vizează posibile nereguli cu privire la restructurarea unei bănci în anul 2013. Potrivit BCE, poliţia a sechestrat informaţii din reţeaua internă a Băncii Centrale a Sloveniei, inclusiv din calculatorul guvernatorului Bostjan Jazbec, precum şi de la fostul viceguvernator şi de la o serie de angajaţi ai Băncii Centrale a Sloveniei.
‘Documentele sechestrare conţin informaţii aparţinând BCE şi aceste informaţii sunt protejate de legislaţia europeană. BCE va analiza posibilele măsuri juridice în conformitate cu legislaţia din Slovenia’, se arată într-o scrisoare trimisă de Mario Draghi procurorului general al Sloveniei.
În replică, poliţia slovenă a informat că investigaţia are legătură cu un dosar care vizează salvarea unei bănci de către stat în 2013, în urma căreia banca a putut să şteargă datoriile sale către deţinătorii de obligaţiuni în valoare de 257 milioane de euro.
În 2013, precedentul Guvern de la Ljubljana a fost nevoit să injecteze mai mult de trei miliarde de euro în băncile slovene pentru a evita falimentul acestora din cauza creditelor neperformante. Intervenţia Guvernului în sectorul bancar a permis Sloveniei să evite, la limită, un acord internaţional de asistenţă. În cadrul restructurării băncilor, au fost anulate obligaţiuni în valoare de 600 milioane de euro la cinci bănci. În 2014, Asociaţia micilor acţionari ai băncilor slovene a demarat mai multe acţiuni în justiţie împotriva Băncii Centrale a Sloveniei şi a mai multor bănci locale, susţinând că obligaţiunile şi capitalul deţinut de micii acţionari la băncile care au fost salvate nu trebuiau şterse. Niciunul din aceste dosare nu a fost încă finalizat.