Autorităţile de reglementare în domeniul energiei din România şi Ungaria au încheiat un acord de cooperare

02 12. 2022
electric energie 45654396

„Având în vedere criza energetică, nevoia de securitate a aprovizionării a crescut semnificativ în ultimele luni, iar importanţa cooperării internaţionale pentru aceasta a crescut de asemenea. Acordul de cooperare dintre autorităţile de reglementare din România şi Ungaria vizează gestionarea mai eficientă a situaţiei de criză şi consolidarea securităţii noastre”, se arată în comunicatul ANRE.

Acordul oferă un cadru general pentru negocierile bilaterale dintre cele două părţi, pentru schimbul de experienţă în domeniile energetice reglementate de autorităţi şi pentru împărtăşirea reciprocă a cunoştinţelor şi a bunelor practici aferente în domeniul cadrului legislativ în continuă dezvoltare al UE, precizează sursa citată.