Autorităţile din Beijing interzic folosirea cărbunelui pentru a reduce poluarea

Economica.net
04 08. 2014
poluare_china_24415900

Astfel, urmează să fie sistată utilizarea cărbunelui şi a derivatelor sale şi vor fi închise centralele pe bază de cărbune din districtele Dongcheng, Xicheng, Chaoyang, Haidian, Fengtai şi Shijingshan, a precizat Biroul municipal pentru protecţia mediului din Beijing.

În acelaşi timp, cărbunele va fi înlocuit cu surse de energie curate ca electricitatea şi gazele naturale la încălzirea locuinţelor, gătit şi alte activităţi.

Potrivit statisticilor oficiale, cărbunele a reprezentat în 2012 25,4% din consumul de energie al capitalei chineze, cifră care ar urma să scadă sub 10% până în 2017.

Vor fi de asemenea interzişi şi alţi combustibili puternic poluatori, cum sunt păcura, cocsul de petrol, reziduurile combustibile şi unii combustibili din biomasă, a menţionat Biroul municipal.

Beijingul şi vecinătăţile sale din nord-estul Chinei sunt înconjurate frecvent de un smog toxic, despre care se crede că favorizează apariţia cancerului la plămâni, notează Reuters.