Autoritățile din Hong Kong înăspresc controalele la importurile de fructe de mare din Japonia, după e Tokyo a anunțat că va deversa în ocean ape reziduale de la centrala Fukushima

Autorităţile din Hong Kong au început să înăsprească inspecţiile la importurile de fructe de mare din Japonia, relatează sâmbătă agenţia de presă niponă Kyodo citată de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 22 iul. 2023, 09:35
Autoritățile din Hong Kong înăspresc controalele la importurile de fructe de mare din Japonia, după e Tokyo a anunțat că va deversa în ocean ape reziduale de la centrala Fukushima

Inspecţiile mai stricte au început la jumătatea lunii iunie şi verificările la vamă pentru fructele de mare japoneze au fost prelungite cu aproximativ trei ore faţă de normal.

Hong Kong-ul şi-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la planul Japoniei de a deversa în ocean ape reziduale de la centrala nucleară Fukushima. Guvernul japonez a confirmat că unele transporturi de fructe de mare au fost reţinute la vama Chinei.

După distrugerea centralei de la Fukushima, în catastrofa în lanţ din martie 2011 – cutremur, tsunami, accident nuclear – Japonia se confruntă cu problema imediată a depozitării a circa 1,33 milioane de metri cubi de apă contaminată, provenită din precipitaţii, din pânza freatică şi din circulaţia necesară pentru răcirea miezurilor reactoarelor. Capacitatea de depozitare va deveni în curând insuficientă, iar o parte din apă va fi deversată în ocean, după un tratament de decontaminare care va elimina elementele radioactive, cu excepţia tritiului (izotop al hidrogenului), şi după diluare.

Conform unui raport prezentat recent la Tokyo de directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, impactul deversării în ocean a apelor reziduale de la Fukushima va fi neglijabil.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...