Autorităţile din Tulcea, pregătite să intervină pe Dunăre pentru a asigura condiţii corespunzătoare de navigaţie

Traficul pe Dunăre se desfăşoară în condiţii normale, chiar dacă nivelul fluviului a scăzut, iar partea română este pregătită să intervină pe sectorul bulgăresc al fluviului, dacă va fi cazul, pentru a asigura condiţii corespunzătoare de navigaţie, a declarat marţi, la Tulcea, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. 
Economica.net - mar, 20 aug. 2019, 17:27
Autorităţile din Tulcea, pregătite să intervină pe Dunăre pentru a asigura condiţii corespunzătoare de navigaţie

„Am discutat cu autorităţile bulgare şi, aşa cum ele au interes să implementăm noi obiective de infrastructură, cum ar fi noul pod de la Zimnicea, aşa am solicitat şi noi ca atunci când ei nu vor putea interveni pe Dunăre să dragheze, să ne lase pe noi să facem aceste lucrări cu propriile noastre utilaje. Există de altfel şi un memorandum în acest sens între cele două guverne”, a afirmat ministrul Cuc.

Până în prezent, autorităţile bulgare nu au solicitat sprijinul oficialităţilor române.

„Pentru noi, Dunărea este foarte importantă şi trebuie să ne asigurăm că traficul pe Dunăre nu este sub niciun fel obstrucţionat. Suplimentar, Ministerul Transporturilor a primit sumele necesare de la Ministerul Finanţelor pentru a achiziţiona un complex de drăgi, astfel încât nu mai apelăm la servicii colaterale pentru dragaj”, a mai spus Cuc.

Sectorul comun româno-bulgar al Dunării este unul dificil de navigat din cauza punctelor critice care se accentuează în fiecare vară atunci când nivelul fluviului scade, iar navele de croazieră fluvială nu mai pot ajunge din Germania în Delta Dunării, locul în care fluviul se varsă în Marea Neagră.

Pentru identificarea soluţiilor tehnice durabile care să îmbunătăţească navigaţia pe sectorul comun al Dunării, autorităţile româno-bulgare derulează proiectul FAST Danube, în valoare totală de 6,5 milioane de euro.

Ministrul Răzvan Cuc, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi autorităţile tulcene au inspectat marţi şantierul podului peste Dunăre între judeţele Tulcea şi Brăila.

În timpul inspecţiei pe şantier, autorităţile au precizat că lucrările care se execută pe malurile fluviului sunt în grafic.

Te-ar mai putea interesa și
Taxele americane și incertitudinea din Europa au pus pierderi de 2,3 mld. euro în bilanțul Stellantis
Taxele americane și incertitudinea din Europa au pus pierderi de 2,3 mld. euro în bilanțul Stellantis
Grupul auto Stellantis estimează că taxele din SUA vor duce la pierderi chiar mai mari în al doilea semestru din 2025, după înregistrarea unui bilanț negativ încă din prima jumătate a anului....
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...