Autoritățile grecești au interzis muzica în localurile de pe cunoscuta insulă de vacanță Mykonos

Autorităţile din Grecia au interzis sâmbătă muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat libertatea de circulaţie pe populara insulă de vacanţă Mykonos, după o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus raportate, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 17 iul. 2021, 15:57
Autoritățile grecești au interzis muzica în localurile de pe cunoscuta insulă de vacanță Mykonos

Cunoscută drept insula petrecerilor pentru cei bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice elene, reuşind să atragă peste 1 milion de vizitatori în sezonul de vară. Printre obişnuiţii insulei Mykonos se numără vedete de la Hollywood, modele şi sportivi celebri.

Din cauza unui „îngrijorător focar local”, Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă, sau persoanele care au urgenţe medicale.

Restricţiile se vor aplica până la data de 26 iulie.

Grecia depinde de turism care reprezintă o cincime din PIB şi are nevoie cu disperare de un nou sezon turistic precum cele dinaintea pandemiei pentru a se reface după un an 2020 dezastruos, în care încasările din turism s-au prăbuşit.

În ultimele săptămâni numărul infecţiilor a crescut în Grecia, condiţii în care guvernul a decis să introducă obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi personalul din casele pentru bătrâni, precum şi noi restricţii care interzic accesul persoanelor nevaccinate în interiorul restaurantelor şi cluburilor.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...