Autorităţile locale vor să reabiliteze termic peste 240 de blocuri anul acesta

Economica.net
28 03. 2014
reabilitare_termica_77582400_28389100

În sectorul 4 anul acesta vor fi reabilitate termic 12 blocuri. Pentru efectuarea acestor lucrări anul acesta sumele cheltuite provin deocamdată din bugetul local. Reabilitarea se va realiza în ordinea depunerii dosarelor de către asociaţiile de proprietari. În sectorul 4 sunt în total 1.600 de unităţi locative. Deocamdată locatarii nu vor achita cotă parte la procesul de termoizolare.

Până anul acesta pe raza administrativă a sectorului 4 au fost reabilitate termic 117 blocuri. Pentru aceste lucrări a fost cheltuiţi aproximativ 160.000.000 de lei. Sumele au provenit de la bugetul local, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, plus un credit contractat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI).

La rândul său, Primăria sectorului 6 are în plan anul acesta reabilitarea termică a 30 de imobile prin programul local şi a încă zece imobile prin fonduri europene. Reabilitarea celor 30 de imobile prevăzute în programul local ar presupune anul acesta o investiţie de peste 70 de milioane de lei.

Până în prezent în sectorul 6 au fost reabilitate termic 244 de imobile, suma cheltuită în acest sens fiind de 578.099.812,50 de lei (constituită din bugetul local, BEI, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice).

Primăria sectorului 1 şi-a propus să reabiliteze termic anul acesta încă 190 de blocuri în aceleaşi condiţii ca şi până în prezent – gratuit pentru cetăţeni. La 35 dintre acestea lucrările de anvelopare au demarat încă din ultimul trimestru din 2013. Primăria sectorului 1 şi-a propus să finalizeze până la sfârşitul anului 2015 reabilitarea termică a tuturor blocurilor eligibile de a intra în acest program.

Administraţia locală a sectorului 1 a anvelopat în cei cinci ani de la debutul programului ‘Iarna va fi ca vara!’ 628 de blocuri, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 65% din imobilele eligibile de a intra în acest program.

Pentru accelerarea programului de reabilitare termică Primăria sectorului 1 a contractat în 2011 un credit de 125 de milioane de euro de la BEI. Creditul este rambursabil în 20 de ani cu o perioadă de graţie de 4 ani, fiind cel mai mare credit acordat de BEI unei autorităţi a administraţiei publice locale din România.

În sectorul 1 media costurilor de reabilitare termică este de 60 euro/metru pătrat. Acest cost diferă de la un imobil la altul în funcţie de tipul blocului (materialele folosite la construirea imobilului, regimul de înălţime, tipul de acoperiş, tipul de sistem de încălzire), anul construcţiei, suprafaţa desfăşurată a imobilului, etc.