Autorităţile române au oprit aproape 150 de milioane de ţigări de contrabandă să ajungă pe piaţa neagră, în 2017

Economica.net
13 12. 2017
tigarete__5678987654_33250600

„Dacă ne gândim că cele 150 de milioane de ţigări de contrabandă capturate anul acesta reprezintă circa 3% din dimensiunea totală a pieţei negre, ne vom da seama că suntem departe de a fi găsit o rezolvare. Anul trecut, aproape 4,5 miliarde de ţigarete ilegale au fost consumate în România. Fără o intensificare şi o coordonare a acţiunilor autorităţilor, România va continua să fie una dintre ţările cele mai expuse din Europa la fenomenul contrabandei”, a declarat Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice în cadrul British American Tobacco pentru Europa Centrală şi de Est.

Conform sursei citate, în porturile Constanţa şi Mangalia, parte a regiunii Sud-Est, au fost înregistrate cele mai mari capturi de ţigări de la debutul campaniei „Stop Contrabandă”.

„Descoperite de Garda de Coastă, capturile record de la Marea Neagră au fost printre cele mai mari din ultimii cinci ani la nivelul întregii ţări. De la începutul anului, autorităţile statului au împiedicat circa 35 de milioane de ţigarete de contrabandă să intre în ţară prin graniţa de la Marea Neagră. Pe parcursul anului 2017, cea mai afectată zonă de fenomenul contrabandei cu ţigări a fost regiunea Nord-Est. Cele şase judeţe din această parte a ţării au atins în medie un nivel al contrabandei cu ţigări de peste 37% din piaţă. Aici, traversarea graniţelor ţării necesită tehnici speciale din partea contrabandiştilor. La graniţa de est, contrabanda cu ţigări presupune abilităţi de scafandru, pescar sau barcagiu pentru trecerea Prutului”, informează compania.

Potrivit acesteia, maşini de mâna a doua sunt modificate special de traficanţii din Republica Moldova pentru a trece neobservate la punctele de frontieră cu România.

România este una dintre cele mai afectate ţări din Uniunea Europeană, a doua din Europa de Est, după Polonia.

„Nivelul pieţei negre din România este mult peste media europeană de 9%, iar regiunea cea mai afectată de contrabanda cu ţigări rămâne în continuare nord-estul ţării. Aici se află graniţele cu Ucraina şi Republica Moldova, principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă ce ajung sa fie consumate în România. România are în total 2.000 de km de graniţă cu ţări non-UE, în care preţul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic decât în România. Traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieţei negre. Pentru fiecare procent adăugat pieţei ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro”, menţionează sursa citată.

Sursa: AGERPRES