Autoritățile ruse au blocat site-ul RFI și varianta în limba rusă a site-ului The Moscow Times

Rusia a blocat vineri site-ul postului de radio francez RFI, care difuzează informaţii în 15 limbi, între care şi limba rusă, precum şi site-ul în limba rusă al publicaţiei The Moscow Times, un cotidian lansat cu 30 de ani în urmă, imediat după prăbuşirea Uniunii Sovietice, aceste măsuri intervenind în plină represiune a criticilor la adresa ofensivei ruse în Ucraina, potrivit AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 15 apr. 2022, 17:47
Autoritățile ruse au blocat site-ul RFI și varianta în limba rusă a site-ului The Moscow Times

Site-ul www.rfi.fr este de acum inclus pe lista site-urilor blocate în Rusia de către Serviciul federal rus pentru controlul în domeniul comunicaţiilor, al tehnologiilor informaţionale şi mass-media (Roskomnadzor), au constat jurnalişti de la AFP, care nu au putut deschide respectivul site media decât prin reţeaua virtuală privată (VPN).

Roskomnadzor nu a precizat motivul blocării site-ului RFI, indicând doar că a răspuns unei solicitări din partea Parchetului general al Rusiei.

Finanţat de statul francez, RFI dispune de zeci de corespondenţi în întreaga lume, precum şi de un serviciu în limba rusă cu sediul în Franţa. Această media este renumită în special pentru acoperirea evenimentelor din Africa.

Tot vineri, Moscow Times a indicat că furnizorii ruşi de servicii de internet au început deja să blocheze versiunea rusă a site-ului, după o notificare din partea Roskomnadzor.

Moscow Times a indicat pe site-ul său în limba engleză că serviciul în limba rusă a fost blocat în urma unui articol apărut în 4 aprilie în care a relatat despre refuzul unor militari din OMON – trupele speciale ale Ministerului rus de Interne – de a merge să lupte în Ucraina, unde Moscova spune că a lansat o „operaţiune militară specială”.

De la începutul ofensivei în Ucraina, la 24 februarie, autorităţile ruse au crescut puternic presiunea asupra ultimelor media independente şi critice la adresa Kremlinului prezente în ţară.

Zeci de site-uri media ruse şi străine, între care cel al BBC, au fost deja blocate în Rusia.

În plus, a fost restricţionat accesul la mai multe reţele de social media precum Twitter, Facebook şi Instagram.

Conform unei legi recent adoptate, publicarea de informaţii despre conflict considerate drept false de către autorităţi se pedepseşte cu până la 15 ani de închisoare.

Sursa foto: Themoscowtimes.com

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru o integrare comercială completă între cele două companii prin......
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
PSD-PNL-minorități și-a propus în programul de guvernare să sprijine angajarea și instalarea tinerilor în agricultură ...
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat ...