Autoritățile ruse din regiunea ucraineană Herson au impus rubla ca monedă oficială, alături de grivna

Noile autorităţi proruse din regiunea ucraineană Herson, ocupată de Moscova, au adoptat luni rubla ca monedă oficială în paralel cu grivna ucraineană, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 23 mai 2022, 20:07
Autoritățile ruse din regiunea ucraineană Herson au impus rubla ca monedă oficială, alături de grivna

„Regiunea devine o zonă cu dublă monedă: rubla va circula în paralel cu grivna. Companiile şi antreprenorii vor putea afişa preţurile în cele două monede”, a anunţat administraţia civilă şi militară prorusă din această regiune situată în sudul Ucrainei.

„Cursul este de două ruble pentru o grivna”, a adăugat administraţia într-un comunicat postat pe contul său de Telegram.

Administraţia adaugă că prima agenţie a unei bănci ruse se va deschide „foarte curând” în Herson, capitala regiunii, şi că „toţi antreprenorii” pot deschide acolo un cont „dacă îşi doresc asta”.

La sfârşitul lunii aprilie, un oficial local a afirmat că rubla şi grivna ar putea circula în paralel o perioadă de tranziţie, înainte de o trecere completă la moneda rusă, o posibilitate care nu a mai fost evocată luni de administraţia regională prorusă.

Oficiali locali şi ruşi au vorbit totuşi despre posibilitatea ca întreaga regiune să fie anexată într-un final la Rusia.

Oraşul Herson, apropiat de Crimeea anexată de Moscova în 2014, a fost primul oraş important ocupat, la 3 martie, de ruşi de la începutul ofensivei pe care ei au declanşat-o împotriva Ucrainei la 24 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...