Autorităţile saudite au interceptat o rachetă Scud lansată de rebelii din Yemen
Miliţiile Houthi şi aliaţii lor, militari rămaşi fideli fostului preşedinte yemenit Ali Abdallah Saleh, au lansat sâmbătă la orele locale 02:45 (23:45) o rachetă Scud în direcţia Khamis Mushait, oraş în sud-vestul regatului, a precizat agenţia, care cita un comunicat al comandamentului coaliţiei arabe.
Forţele regale saudite au interceptat racheta Scud cu o rachetă Patriot, iar aviaţia coaliţiei a intervenit la rândul său pentru a distruge baza de lansare a rachetelor, reperată la sud de Saada, fieful rebelilor Houthi din nordul Yemenului, se mai menţionează în comunicat, care nu furnizează alte detalii.
Din 26 martie, coaliţia arabă a lansat o campanie de raiduri aeriene împotriva rebelilor pentru a-i împiedica să cucerească întregul teritoriu yemenit. Rebelii Houthi l-au obligat pe preşedintele yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi să fugă din ţară şi să se refugieze în Arabia Saudită, aminteşte France Presse.