Autorităţile SUA ar putea anunţa deschiderea unei anchete la HSBC

Grupul bancar britanic HSBC Holdings Plc este investigat de autorităţile SUA după ce a recunoscut 'greşelile' de la banca sa privată din Elveţia, care ar fi permis unor clienţi să ascundă miliarde de dolari pentru a evita plata impozitelor, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 10 feb. 2015, 12:31
Autorităţile SUA ar putea anunţa deschiderea unei anchete la HSBC

Şi parlamentarii britanici au anunţat luni deschiderea unei anchete asupra activităţilor HSBC, a doua mare bancă din lume, scrie Agerpres.

Potrivit cotidianului ‘Le Monde’, care se bazează pe un raport realizat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ), HSBC Private Bank a acceptat şi chiar a încurajat o ‘fraudă gigantică la scară internaţională’ care se ridică, numai în perioada noiembrie 2006 – martie 2007, la suma de 180,6 miliarde de euro, care au tranzitat prin conturile a peste 100.000 de clienţi şi 20.000 de societăţi offshore. Pe lista persoanelor care au fost ajutate de HSBC să evite plata taxelor se numără organizaţii criminale, traficanţi de arme, familii regale şi miliardari.

Procurorii americani şi-au intensificat eforturile pentru a stabili dacă HSBC i-a ajutat pe americani să evite plata impozitelor şi dacă banca a manipulat ratele de curs valutar. Un oficial american care a dorit să-şi păstreze anonimatul a declarat luni că, în urma investigaţiilor, Departamentul Justiţiei ar putea modifica acordul încheiat cu banca în 2012. Acordul făcea parte din înţelegerea de 1,9 miliarde de dolari care a permis HSBC să evite acuzaţiile de spălare de bani.

‘Este posibil ca acordul să fie redeschis ca rezultat al activităţilor băncii şi în cazul evaziunii fiscale şi în cazul manipulării ratelor de curs valutar’, a afirmat oficialul.

Marţi dimineaţă acţiunile HSBC au scăzut la bursă cu 2%, după un declin de 1,6% luni.

HSBC cooperează cu autorităţile care investighează cazurile de evaziune fiscală, a anunţat banca. Şi în Franţa, Belgia şi Argentina au început investigaţii în acest caz.

Pe lista persoanelor care au fost ajutate de HSBC să evite plata taxelor se numără organizaţii criminale, traficanţi de arme, familii regale şi miliardari. Raportul realizat de International Consortium of Investigative Journalist privind frauda fiscală de la HSBC arată că un număr de 219 clienţi ai băncii britanice au legătură cu România, însă doar 5% dintre aceştia au paşaport sau naţionalitate română.

În replică la informaţiile publicate în raportul ICIJ, HSBC a recunoscut că problemele au fost provocate de ambiguitatea fostelor prevederi referitoare la cine este responsabil pentru plata taxelor: băncile private elveţiene sau clienţii lor. Cu toate acestea, banca subliniază că a început ‘o transformare radicală în 2008 pentru a evita ca serviciile sale să fie utilizate pentru a evita plata taxelor sau spălarea de bani’, se arată într-un comunicat al băncii.

Te-ar mai putea interesa și
Ce face Transavia, cel mai mare producător local de carne de pui, din resturi
Ce face Transavia, cel mai mare producător local de carne de pui, din resturi
Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România, cu afaceri de peste 1 miliard de lei anul trecut, clienți precum McDonald's și exporturi de 27% din producție, refolosește......
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul ...
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă ...
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, ...
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american ...