Autorităţile SUA avertizează cu privire la posibile ameninţări teroriste de Ziua Independenţei
Departamentul de Securitate Internă, FBI şi Centrul Naţional pentru combaterea terorismului au emis un buletin comun de informaţii, destinat tuturor autorităţilor americane responsabile cu aplicarea legii.
Buletinul nu menţionează un complot specific, ci conţine un avertisment general privind un risc ridicat de ameninţări. Documentul afirmă că extremiştii ar putea lansa atacuri de Ziua Independenţei sau în reacţie la o presupusă insultă la adresa Profetului Mahomed.
CNN a relatat recent că oficialii americani estimează că ameninţarea teroristă islamistă este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Oficialii sunt îngrijoraţi cu privire la posibile atacuri pe teritoriul american legate de ziua de 4 iulie şi de vizita pe care urmează să o efectueze Papa Francisc în ţară. Citeşte mai multe pe mediafax.ro.