Autorităţile ucrainene şi cele române analizează posibilitatea deschiderii a trei noi puncte de trecere a frontierei

Autorităţile ucrainene şi cele române analizează posibilitatea deschiderii, în viitorul apropiat, a trei noi puncte de trecere a frontierei între Ucraina şi România, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Mykola Guitor.
AGERPRES - mie, 26 apr. 2023, 13:33
Autorităţile ucrainene şi cele române analizează posibilitatea deschiderii a trei noi puncte de trecere a frontierei

Potrivit acestuia, noile puncte de trecere a frontierei vor fi deschise între localităţile Şepit – Izvoarele Sucevei, Ruska – Ulma şi Fântâna Albă – Climăuţi.

„Deschiderea punctelor de trecere a frontierei intră în competenţa Ministerului Afacerilor Externe, Guvernului, Serviciului vamal de stat. În acest moment se poată discuţii intense la nivel ministere, la nivel de lideri ai celor două state. Au fost declarate ca fiind pregătite să fie deschise punctele de trecere de la Şepit – Izvoarele Sucevei, unde deja au loc lucrări de infrastructură pe ambele părţi, Ruska – Ulma, care, de asemenea, este o prioritate, şi Fântâna Albă – Climăuţi. Aceste trei puncte de trecere a frontierei sunt prioritare şi se lucrează la deschiderea, dar, totodată, înţelegem, că e un proces de lungă durată, pentru că, dacă e să vorbim de punctul de trecere de la Şepit, acolo avem doar un câmp. E foarte mult de lucru. La Ruska, lucrurile stau puţin altfel, sunt mai avansate, iar la Fântâna Albă lucrurile trebuie luate de la zero”, a afirmat Guitor.

Alte două puncte de trecere a frontierei între România şi Ucraina au fost deschise după declanşarea războiului. În luna februarie a acestui an a fost inaugurat Punctul de Trecere a Frontierei Diakivţi – Racovăţ, iar în luna noiembrie 2022 a devenit funcţional cel de la Krasnoilsk – Vicovu de Sus.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării: Bugetul MApN este o obligaţie pe care o avem faţă de partenerii NATO
Ministrul Apărării: Bugetul MApN este o obligaţie pe care o avem faţă de partenerii NATO
Bugetul Ministerului Apărării Naţionale este unul agreat cu partenerii NATO şi cel mai important, în acest moment, este să păstrăm mersul programelor de înzestrare a Armatei şi să......
Fermierii români se revoltă: Propunerea Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună este o palmă dată peste faţa sectorului
Fermierii români se revoltă: Propunerea Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună este o palmă dată peste ...
Propunerea Comisiei Europene (CE) privind politica agricolă comună (PAC) pentru perioada 2028-2034 nu este decât "o palmă ...
Azerbaidjanul vrea să dea Rusia în judecată pentru doborârea unui avion de pasageri, anul trecut. Putin nu recunoaște că rușii au doborât avionul
Azerbaidjanul vrea să dea Rusia în judecată pentru doborârea unui avion de pasageri, anul trecut. Putin nu recunoaște ...
Azerbaidjanul vrea să dea în judecată Rusia la tribunalele internaţionale pentru catastrofa în care a fost implicat ...
Bolojan, de Ziua Aviației: Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt prioritățile Guvernului
Bolojan, de Ziua Aviației: Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat ...
Aviaţia este o forţă esenţială în securitatea şi capacitatea de reacţie a ţării, care susţine apărarea naţională ...