Autoritățile ungare au decis sacrificarea a 25.000 de rațe dintr-o fermă din estul țării, ca urmare a descoperirii unui focar de gripă aviară

Autorităţile veterinare din Ungaria au anunţat miercuri că vor fi sacrificate circa 25.000 de raţe în provincia Bekes din estul ţării, unde a fost detectată la o fermă prezenţa tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare înalt patogene, transmite agenţia agenția spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 02 oct. 2024, 18:46
Autoritățile ungare au decis sacrificarea a 25.000 de rațe dintr-o fermă din estul țării, ca urmare a descoperirii unui focar de gripă aviară

Potrivit Oficiului Naţional de Securitate a Lanţului Alimentar (NEBIH) din Ungaria, prezenţa virusului a fost confirmată la o fermă în localitatea Fuzesgyarmat, situată la circa 180 de kilometri est de Budapesta.

Acesta este primul focar de gripă aviară confirmat de autorităţile ungare toamna aceasta. În jurul fermei afectate a fost constituită o zonă de protecţie şi de monitorizare.

Pe de altă parte, NEBIH a anunţat în acelaşi timp că în ultimele 30 de zile a fost confirmată prezenţa virusului H5N1 în ferme din patru state membre ale UE, respectiv Republica Cehă, Danemarca, Franţa şi Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...