Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,5% în primele şase luni
În schimb, la nivelul lunii iunie 2017 s-au eliberat 3.822 autorizaţii de construire pentru clădiri, în creştere cu 2,7% faţă de luna similară din 2016, dar în scădere cu 12% faţă de luna mai 2017.
Potrivi datelor INS, în primul semestru al anului, au fost eliberate 18.908 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,5% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016, creşterea fiind reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+394 autorizaţii), Centru (+208), Bucureşti-Ilfov (+142), Sud-Est (+26) şi Sud-Vest Oltenia (+16). Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Vest (-199 autorizaţii), Sud-Muntenia (-65) şi Nord-Vest (-61).
Datele INS relevă că, în luna iunie 2017, s-au eliberat 3.822 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 65,1% sunt pentru zona rurală. Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna mai 2017, în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-119 autorizaţii), Sud-Muntenia (-110), Bucureşti-Ilfov (-78), Sud-Est (-62) şi Vest (-58).
Conform statisticii, în iunie 2017, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în majoritatea regiunilor de dezvoltare. Cele mai importante creşteri au fost în Bucureşti-Ilfov (+66 autorizaţii), Nord-Est (+54), Sud-Est (+41) şi Centru (+38). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-105 autorizaţii) şi Vest (-21).