Autostrada A1 Sibiu – Deva – Timişoara va avea un nou nod rutier, pe raza comunei Hărău

11 07. 2024
gruiu-nod-rutier-4

Potrivit acestuia, Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre care prevede realizarea acestui nod rutier, necesar ca urmare a valorilor de trafic tot mai ridicate. Acesta va asigura accesul spre şi dinspre A1, contribuind la fluidizarea traficului şi la o siguranţă rutieră sporită.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 119.513.000 de lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Transport 2021-2027, dar şi de la bugetul de stat.

Investiţia va fi realizată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar durata de execuţie este de 12 luni.

„Împreună cu echipa mea de la Consiliul Judeţean Hunedoara am făcut numeroase demersuri către Ministerul Transporturilor pentru realizarea de noi noduri rutiere de acces spre şi dinspre autostradă, astfel încât cei peste 100.000 de locuitori din zona Deva – Hunedoara – Simeria să beneficieze de condiţii de trafic dintre cele mai bune. Îi mulţumesc premierului Marcel Ciolacu pentru că a înţeles necesitatea realizării acestei investiţii, precum şi ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru că a dat curs solicitărilor noastre de fluidizare a traficului în această zonă”, a transmis preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Noul nod rutier va fi situat la jumătatea distanţei dintre localităţile Simeria Veche şi Şoimuş. Acesta vine şi în sprijinul conducătorilor auto care utilizează Culoarul Trafic Mureş Nord, ca rută alternativă de deplasare.

În paralel, în baza unui parteneriat încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CJ Hunedoara a demarat un proiect de investiţii care prevede realizarea legăturii directe a municipiilor Deva şi Hunedoara cu Autostrada A1, în zona comunei Hărău.

Proiectul intitulat „TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – A1” presupune modernizarea a 9,3 kilometri din actualul Drum Judeţean 687 Hunedoara-Sântuhalm, până la intersecţia cu DN7, arteră care va fi adusă la standardul de drum TransRegio.

Pentru a doua parte a legăturii se propune un nou drum de legătură, de 4,45 km, care porneşte din zona intersecţiei de la Sântuhalm, de lângă Deva, la care se adaugă un pod peste calea ferată şi un pod nou peste râul Mureş în dreptul comunei Hărău.

Fondurile destinate construcţiei vor fi asigurate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a precizat CJ Hunedoara.