Autostrada A13 Brașov – Bacău: Contractul cu firma Consitrans pentru studiul de fezabilitate, preluat oficial de CNIR
„Compania Națională de Investiții Rutiere, înființată în urma reformelor implementate prin PNRR, a preluat proiectul autostrăzii A13 în vederea finalizării studiului de fezabilitate”, transmite oficialul de la Transporturi.
Potrivit lui, autostrada în lungime de 162 de kilometri face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia”, fiind inclusă în Planul Investițional al României 2021 – 2030.
În zona Bacăului, A13 se va intersecta cu A7 în dreptul comunei Răcăciuni.
„În urma discutiei pe care am avut-o astazi cu Gabriel Budescu (foto dreapta), direrectorul general al CNIR, consider ca peluarea obiectivului de investiții de către CNIR este – fără îndoială – un important pas înainte, în condițiile în care realizarea studiului de fezabilitate a bătut pasul pe loc, în principal din cauza costurilor date peste cap de consecințele pandemiei şi ale războiului din Ucraina, precum şi de crizele suprapuse în domenii precum prețul energiei şi al materiilor prime sau asigurarea mâinii de lucru calificate”, mai spune Gabriel Bunduc (foto stânga).
Acesta adaugă că noul proiectant Consitrans „şi-a probat seriozitatea şi profesionalismul pe A7 Autostrada Moldovei”, unde atât proiectarea, cât şi execuția lucrărilor se desfăşoară „în ritm alert”, în conformitate cu calendarul strâns asumat prin PNRR.
Valoarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate la A13 este de 81 milioane lei (fără TVA). Durata este de 24 de luni, realizarea propriu-zisă a SF-ului fiind începută în septembrie 2024, precizează Bunduc.
Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat la rândul său că a preluat proiectul Autostrăzii A13 Brașov – Bacău de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în vederea finalizării studiului de fezabilitate.
Studiul de fezabilitate pentru A13 Brașov – Bacău, gata în doi ani?
Lungimea estimată a traseului care se desfășoară în județele Brașov, Covasna și Bacău este de 162,5 kilometri, iar durata de finalizare a Studiului de Fezabilitate este de 24 de luni, calculată de la momentul începerii activității, septembrie 2024.
Contractul are o valoare de 81 milioane lei (fără TVA), iar prestatorul, Consitrans SRL, trebuie să predea următoarele documente :
• Studiu și Proiect Geotehnic
• Studiu Topografic
• Studiu Arheologic
• Documentația de mediu (Acord de Mediu)
• Studiu de Fezabilitate final
Sectorul Brașov – Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu – Făgăraș – Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei – A7.
Proiectul face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia” și este inclus în Planul Investițional al României 2021 – 2030.