Autostrada A13 Brașov – Bacău: CNIR a depus aplicația pentru finanțare europeană

Compania Națională de Investiții Rutiere a depus, astăzi, aplicația de finanțare pentru elaborare studiu de fezabilitate autostrada A13 Brașov - Bacău, în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Programului Transport 2021 - 2027, a anunțat joi CNIR într-un comunicat de presă.
Anemona Andone - joi, 30 ian. 2025, 18:04
Autostrada A13 Brașov - Bacău: CNIR a depus aplicația pentru finanțare europeană

Obiectivul proiectului îl constituie realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Brașov – Bacău, inclusiv activități conexe, precum realizarea auditului de siguranță rutieră, explică cei de la CNIR.

Solicitarea de finanțare a fost depusă la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru o valoare totală estimată de 97.082.000,32 lei (inclusiv TVA), din care contribuția Uniunii Europene din FEDR este de 32.653.387,89 lei, reprezentând 40% din valoarea eligibilă a acestuia, diferența de 64.428.612,43 lei reprezentând contribuția de la Bugetul de Stat al României (compusă din cota de 60% din valoarea eligibilă, precum și TVA).

Contractul de finanțare pentru acest proiect va putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de evaluare si selecție, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru Programul Transport (PT 2021 – 2027).

a13

A13 Brașov – Bacău, 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 s𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮 𝐝𝐞 f𝐞𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞

Contractul pentru finalizarea studiului de fezabilitate al A13 Brașov – Bacău are valoare de 81 milioane lei și o durată de 24 de luni, calculată de la data începerii activităților, septembrie 2024.

Prestatorul – Consitrans S.R.L.- este mobilizat cu cinci utilaje pentru realizarea forajelor geotehnice în județul Covasna, în zona orașului Târgu Secuiesc și a realizat peste 3000 de metri liniari de foraje.

Contractul include : Studiu și Proiect Geotehnic, Studiu Topografic, Studiu Arheologic, Documentație de Mediu (Acord de Mediu).

Studiul de fezabilitate este necesar pentru stabilirea traseului final al viitoarei autostrăzi și a costului estimat pentru etapa ulterioară de proiectare și execuție.

Sectorul Brașov  -Bacău (162 km) al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu – Făgăraș – Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei – A7.

Proiectul face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia” și este inclus în Planul Investițional al României 2021 – 2030.

Te-ar mai putea interesa și
Summit G7 – Tensiunile cresc între SUA, Europa şi Ucraina
Summit G7 – Tensiunile cresc între SUA, Europa şi Ucraina
Statele Unite se opune calificării Rusiei ca stat agresor într-o declaraţie G7 ce marchează trei ani de la invadarea Ucrainei de către forţele militare ale Moscovei, opoziţie ce ameninţă să......
ACAROM solicită un program Rabla multianual, pentru predictibilitate
ACAROM solicită un program Rabla multianual, pentru predictibilitate
Adrian Sandu, secretarul general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), consideră că ar trebui ...
Acțiunile Nissan au crescut puternic după anunțul despre atragerea de investiţii de la Tesla
Acțiunile Nissan au crescut puternic după anunțul despre atragerea de investiţii de la Tesla
Acţiunile constructorului auto japonez Nissan au înregistrat vineri o creştere de până la 11%, după ce Financial Times ...
Airbus ar putea acorda prioritate livrărilor clienților din afara SUA, dacă tarifele lui Trump vor dveni jenante
Airbus ar putea acorda prioritate livrărilor clienților din afara SUA, dacă tarifele lui Trump vor dveni jenante
Airbus ar putea acorda prioritate livrărilor către clienții din afara SUA dacă tarifele impuse de președintele american ...