Autostrada A7 Focșani – Bacău: Imagini noi cu lotul 2, realizat 30% și care ar putea fi inaugurat parțial în 2024

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a postat luni imagini cu lotul 2 (37,88 km) al tronsonului Focșani - Bacău din Autostrada Moldovei (A7), despre care a transmis că este realizat 30%. Mai mult, șeful Transporturilor estimează că în 2024 ar urma să fie dată în trafic secțiunea din acest lot ce ocolește orașul Adjud.
Anemona Andone - lun, 25 mart. 2024, 10:49
Autostrada A7 Focșani - Bacău: Imagini noi cu lotul 2, realizat 30% și care ar putea fi inaugurat parțial în 2024

Aflat în vizită pe acest șantier, premierul României Marcel Ciolacu a declarat vineri că până la finalul anului va fi deschisă circulația pe circa 148 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7).

La rândul său, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a precizat că este vorba despre patru loturi cu termen de finalizare în 2024, dar și de două loturi și jumătate, construite de UMB și care urmează să fie terminate în avans față de termenul contractual.

„Din cele 13 loturi de la Ploiești la Pașcani, se lucrează pe toate 13. Conform contractelor, pe patru dintre ele ar trebui să se termine lucrările anul acesta, adică pe primele două loturi de la Ploiești la Buzău și pe loturile 1 și 4 între Buzău și Focșani. Având un constructor român foarte bun, pe lângă aceste 4 loturi, care se vor finaliza anula acesta, mai putem vorbi de două loturi și jumătate, și anume loturile 2 și 3 dintre Buzău și Focșani, adică vom avea în întregime Buzău – Focșani autostradă, și aici la Adjud, pentru că este foarte important să se finalizeze și să poate fi ocolit Adjudul, pierzându-se foarte mult timp în Adjud”, a explicat Grindeanu.

Pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al A7 Focșani – Bacău, lucrările trebuie finalizate până in luna noiembrie anul 2025. Contractul pentru acest lot cu o lungime de 38,78 km a fost  semnat în decembrie 2022.

Autostrada Ploiești – Buzău are următorii constructori: asocierea Pizzarotti – Retter (lot 1 Dumbrava – Mizil), asocierea Coni – Trace (lot 2 Mizil – Pietroasele), asocierea Nurol – Makyol ( lot 3 Pietroasele – Buzău).

Pe cele 10 loturi ale A7, de la Buzău la Pașcani, lucrează grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...