Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Au fost produse 44 din cele 390 de grinzi din beton pentru lotul 3 – secretar de stat

Asocierea Nurol - Makyol se află în grafic cu lucrările la lotul 3 Pietroasele - Buzău din A7 Ploiești - Buzău, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot de 13,9 kilometri este de 14,5%, potrivit celor mai recente date CESTRIN.
Anemona Andone - joi, 10 oct. 2024, 20:59
Autostrada A7 Ploiești - Buzău: Au fost produse 44 din cele 390 de grinzi din beton pentru lotul 3 - secretar de stat

Ritm bun pe lotul 3 al A7 Ploiești – Buzău

„Pe șantierul 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟯 𝗣𝗶𝗲𝘁𝗿𝗼𝗮𝘀𝗲𝗹𝗲 – 𝗕𝘂𝘇𝗮𝘂 aferent tronsonului 𝗣𝗹𝗼𝗶𝗲𝘀𝘁𝗶 – 𝗕𝘂𝘇𝗮𝘂 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮 𝗔𝟳, a cărei construcție a început în această vară, se lucrează într-un ritm bun atât la corpul autostrăzii, cât și la structuri”, transmite Scrioșteanu pe Facebook.

 

Potrivit lui, stadiul lucrărilor este următorul:

– A fost finalizată organizarea de șantier;

– A fost finalizată instalarea stației de asfalt;

– S-au finalizat lucrările de descărcare arheologică pe toate cele 4 situri arheologice din proiect;

– Sunt în curs de finalizare lucrările de stabilizare a pământului de fundare cu lianți hidraulici, fiind realizate pentru 12,6 km din cei 13,9 km;

– Sunt în curs de execuție lucrări de umpluturi cu pământ pe terasamentul autostrăzii, fiind realizate pe aproximativ 8 km;

– Sunt în curs de execuție lucrări de umpluturi cu balast, fiind realizate pe aproximativ 3,5 km;

– Au fost forați, armați și turnați peste 600 de piloți din totalul de 826 piloți aferenți tuturor celor 8 structuri ale proiectului;

– Se execută lucrări la radierele și elevațiile aferente structurilor;

– La nodul rutier cu DN2 (DE85) au fost executate lucrările de asfaltare a drumului pe care urmează să fie deviat traficul de pe DN2, pentru a permite începerea lucrărilor de forare a piloților la ultima structură neatacată (pasajul pe autostradă peste DN2);

– Au fost finalizate 46 de podețe din totalul de 51 și se lucrează la restul de 5 podețe;

– Sunt în curs de execuție lucrările de relocarere a rețelelor de utilități publice (liniile electrice și conductele de gaz), fiind finalizate lucrările la patru astfel de utilități;

– Au început lucrările de producție grinzi din beton, fiind realizate 44 bucăți din totalul de 390 de grinzi.

„Mobilizarea antreprenorului este bună, acest proiect fiind cel de-al doilea pe care îl realizează acest constructor (Nurol – n.r.), după Secțiunea 3B5 Nuşfălau – Suplacu de Barcău a Autostrăzii A3, tronsonul Gilău – Borș, pe care a finalizat-o în termenul prevăzut (septembrie 2023)”, mai spune Scrioșteanu.

a7

Pe acest lot, sunt prevăzute următoarele lucrări principale:

– 13,9 km lungime traseu
– 2 noduri rutiere
– 8 poduri și pasaje, dintre care un pasaj de complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1260 metri
– 1 parcare (stânga/dreapta) tip S3
– 1 Centru de Întreținere și Coordonare
– perdele forestiere (35.6247 ha)
– 12 spații de încărcare a autoturismelor electrice

Pietroasele – Buzău, cea mai lungă „odisee” din A7

Autostrada Moldovei A7 este în execuție între Ploiești și Pașcani, pe 320 km împărțiți în 13 loturi, iar la final va lega Moldova de Muntenia și prin șosea de mare viteză.

A7 Pietroasele – Buzău

Antreprenor: Asocierea Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi – Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Valoare contract: 1,093,470,823 de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
Stadiu actual: 14,5%.

În noiembrie 2023 a fost semnat contractul pentru lotul Pietrosele – Buzău, cu asocierea de constructori turci Nurol – Makyol. Cu acea ocazie, ajunsese la final odiseea contractării prin PNRR a celor 319 km din A7, potrivit lui Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. El explicase că licitația pentru acest lot al A7 fusese lansată în septembrie 2021, dar rezultatul ei fusese contestat de 4 ori.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...