Autostrada A7 Ploiești – Buzău: 600 de muncitori mobilizați pe șantierul lotului 3, realizat 34%

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că lucrările la lotul 3 Pietroasele - Buzău (14 km) din Autostrada A7 Ploiești - Buzău sunt în grafic, astfel încât este posibilă finalizarea lor în termenul contractual, din această toamnă.
Anemona Andone - vin, 14 feb. 2025, 00:52
Autostrada A7 Ploiești - Buzău: 600 de muncitori mobilizați pe șantierul lotului 3, realizat 34%

Lucrările la A7 Pietroasele – Buzău au început în vara anului 2024

„Am fost astăzi, intr-o vizita neanunțată, pe șantierul 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟯 𝗣𝗶𝗲𝘁𝗿𝗼𝗮𝘀𝗲𝗹𝗲 – 𝗕𝘂𝘇𝗮𝘂 aferent tronsonului 𝗣𝗹𝗼𝗶𝗲𝘀𝘁𝗶 – 𝗕𝘂𝘇𝗮𝘂 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮 𝗔𝟳, al cărei construcție a început vara trecută, și mi-am întărit convingerea că se lucrează într-un ritm bun atât la corpul autostrăzii, cât și la structuri, iar lucrarea este in graficul contractat, cu termen de finalizare in această toamnă”, a transmis Scrioșteanu.

Potrivit lui, ca noutate, a început montarea grinzilor din beton pe structura principala a acestui lot (pasajul-viaduct peste CF de 1,2 Km) fiind montate deja primele 36 de bucăți și, totodata, au fost asfaltate bretelele de legătura necesare asigurării descărcării lotului 1 Buzău-Focșani (inclusiv podul peste râul Buzău).

a7

Scrioșteanu a precizat că, pe acest sector de autostradă, progresul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 34%, iar lucrările aflate in curs de desfășurare sunt următoarele:

Lucrări de terasamente si consolidări:
– Se lucrează la umpluturi, unde s-au realizat ~900.000 mc care reprezintă 85% din volumul total
– S-au finalizat lucrările de podețe, atât pe aliniamentul autostrăzii cat si cele adiacente acesteia (Nodurile Rutiere Spătaru si Buzău)
– Se lucrează la suprastructura drumului la balast stabilizat cu ciment;
– Continua așternerea asfaltului, stratul de baza AB31.5;
– Continuă execuția dispozitivelor de scurgere a apelor – șanțurile de beton adiacente autostrăzii, care au ajuns la 16km;
– A început montarea corpurilor de iluminat pentru nodul Buzău fundații si stâlpi de iluminat;

Lucrări la structurile principale poduri, pasaje:
S-au finalizat aproape in întregime fundațiile, elevațiile, riglele, banchetele și continua instalarea grinzilor prefabricate aferente următoarelor structurii:
– km 51+480 (Pod pe drum agricol peste autostrada)
– km 52+850 (Pod pe drum agricol peste autostrada)
– km 55+168 (Pod pe DN 2B peste autostrada) –
– km 57+850 (Pod pe DJ203D peste autostrada)
– km 60+258 (Pod pe drum agricol peste autostrada)
– km 60+985 (Pasaj superior peste CF triaj si DN 2B)
S-au finalizat montarea predalelor la Podul pe drum agricol peste autostrada km 51+480 si la km 57+850 Pod pe DJ203D peste autostrada

Centre de întreținere si control (CIC), spațiu de servicii si parcare de scurta durata:
– Continua lucrările de terasamente la spațiul de servicii de la km 53+000
– Continua lucrările de rezistenta la Ob1, Ob13 si parcarea de scurta durata cu zidăria pentru grupuri sanitare

𝗡𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 Spătaru
– Se lucrează la terasamente pe bretelele de acces
– Se lucrează la straturile superioare
– Sunt finalizate podețele casetate amplasate pe toate bretelele 1-8

𝗡𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 Buzău
– Se lucrează la terasamente pe bretelele de acces,
– Se lucrează la straturile superioare: balast, balast stabilizat si AB 31.5
– Sunt finalizate lucrările de podețe pe toate bretelele

Lucrări de mediu:
– Se lucrează la instalarea panourilor de protecție forestiera la km 49+350 – 49+500

„Personalul mobilizat in șantier a ajuns la aproximativ 600 de persoane, iar utilajele si echipamentele la circa 300”, a conchis oficialul de la Transporturi.

Și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis luni imagini cu lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada A7 Ploiești – Buzău. Asocierea turcă Nurol – Makyol executase până atunci 33% din lucrările ce urmează să fie finalizate în octombrie anul acesta, potrivit unui reprezentant al constructorilor.

Pietroasele – Buzău, cea mai lungă „odisee” din A7

În noiembrie 2023 a fost semnat contractul pentru lotul Pietrosele – Buzău, cu asocierea de constructori turci Nurol – Makyol. Cu acea ocazie, ajunsese la final odiseea contractării prin PNRR a celor 319 km din A7, potrivit lui Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. El explicase că licitația pentru acest lot al A7 fusese lansată în septembrie 2021, dar rezultatul ei fusese contestat de 4 ori.

Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km)
Antreprenor: Asocierea Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi – Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Valoare contract: 1,093,470,823 de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
Stadiu fizic actual: 34%.

Te-ar mai putea interesa și
Peste un miliard lei deficit la Fondul Sănătăţii, cel mai mare din 2019 încoace, în ciuda taxelor la Sănătate, introduse din 2023, care au crescut încasările cu 37% într-un an
Peste un miliard lei deficit la Fondul Sănătăţii, cel mai mare din 2019 încoace, în ciuda taxelor la Sănătate, introduse ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat anul 2024 cu deficit de peste 1 miliard de......
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria şi achiziţiile militare, anunţă preşedinţia turcă
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria şi achiziţiile militare, anunţă preşedinţia turcă
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, cu care a ...
Nuclearelectrica alocă peste 5,97 milioane lei pentru servicii de mentenanţă la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica alocă peste 5,97 milioane lei pentru servicii de mentenanţă la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica alocă 5,97 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de măsurare ...
Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe
Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe
Agenția Feroviară Română AGIFER a transmis la solicitarea ECONOMICA.NET informații privind evoluția numărului de accidente ...