Autostrada A7: UMB, cel mai organizat constructor. Utilaje insuficiente pe lotul 2 Mizil – Pietroasele – consilier Grindeanu

Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, a prezentat concluziile în urma vizitei de miercuri pe trei șantiere din Autostrada Moldovei (A7). Astfel, pe lotul 1 Dumbrava - Mizil acesta se așteaptă la un progres dublu sau chiar triplu până la sfârșitul lunii martie. Pe lotul 2 Mizil - Pietroasele spune că au fost mai puține utilaje în șantier față de câte au fost declarate, iar pe lotul Buzău - Vadu Pașii, UMB este cel mai organizat constructor, lucrând și noaptea.
Anemona Andone - joi, 09 mart. 2023, 14:50
Autostrada A7: UMB, cel mai organizat constructor. Utilaje insuficiente pe lotul 2 Mizil - Pietroasele - consilier Grindeanu

„Am încheiat o zi plină pe trei loturi, din cele 13 de pe A7. De la ora 7.30 și până în jurul orei 19.30 am inspectat șantierele: Dumbrava – Mizil, unde lucrează Pizzarotti, Mizil – Pietroasele, unde lucrează Coni+Trace și Buzău – Vadu Pașii, unde lucrează UMB”, a transmis Urtoi.

Concluziile acestuia la final de zi:

„1. Cel mai organizat și cu program prelungit și pe timp de noapte – UMB

2. Pe cei de la Pizzarotti i-am găsit mult mai organizați decât în toamnă. Chiar dacă acum au un progres de 5%, sunt convins că modul în care au atacat lucrările și s-au organizat, la sfârșitul lui martie vor ajunge la un procent de 10-15%. Pe teren erau utilajele pe care le-au declarat la ședința care a avut loc, adică 200 bucăți.

3. Astăzi am fost dezamăgit de Coni+Trace (români+bulgari) care la ședință au anunțat că au în jur de 200 de utilaje, iar pe teren nu am numărat mai mult de 80! Le-am spus foarte clar că voi merge pe tot șantierul că să mă conving personal. Din păcate cam fluiera vântul prin acest șantier! S-au plâns că nu au primit detaliile de execuție, dar în momentul în care am sunat în fața lor pe cei de la Consitrans am constatat că proiectantul abia primise verde din partea părții bulgare de o săptămână!”, a scris Urtoi pe pagina proprie de Facebook.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acesta a mai spus că va reveni pe șantiere săptămâna viitoare. „Voi continua să fac vizite pe aceste șantiere, până ce acești constructori vor intra într-un ritm care să mă convingă că vor finaliza în termen aceste lucrări! Deocamdată, doi dintre ei nu m-au convins!”, a transmis Cătălin Urtoi.

FOTO: Facebook Cătălin Urtoi

CITEȘTE ȘI

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...