Autostrada A8 Leghin – Miercurea Nirajului: CNAIR pregătește documentația de licitație pentru cele șase tronsoane ale secțiunii montane, cea mai scumpă autostradă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat miercuri stadiul secțiunii montane (Leghin - Miercurea Nirajului) din cadrul Autostrăzii A8. Astfel, potrivit CNAIR, a fost demarată pregătirea documentației de licitație pentru proiectarea și execuția celor șase tronsoane. Amintim că secțiunea montană a A8 este cel mai scump proiect de autostradă din România, fiind estimat la peste 37 de miliarde de lei.
Anemona Andone - mie, 17 ian. 2024, 11:27
Autostrada A8 Leghin - Miercurea Nirajului: CNAIR pregătește documentația de licitație pentru cele șase tronsoane ale secțiunii montane, cea mai scumpă autostradă

Redăm mai jos declarațiile CNAIR, care sunt cel mai probabil o reacție la acuzațiile de blocaj formulate de către directorul general al CNIR, Cătălin Urtoi.

„CNAIR a reușit să încheie un contract cu probleme de implementare, în cadrul căruia proiectantul ajunsese aproape în imposibilitatea finalizării serviciilor asumate.

Pentru a nu se ajunge la soluția unei rezilieri și implicit a unui proces în instanță care ar fi blocat pe termen nedefinit orice încercare de promovare a obiectivului, CNAIR a apelat la soluția înțelegerii amiabile cu elaboratorul acestui Studiu de Fezabilitate.

Această abordare a făcut posibilă aprobarea Studiului de Fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru secțiunea montană a A8 (Leghin – Miercurea Nirajului).

Înțelegerea amiabilă a fost încheiată încă din data de 8 noiembrie 2023, iar în data de 20 noiembrie 2023 proiectantul a predat prima formă a documentației.

După ce CNAIR a emis observații, proiectantul a revizuit Studiul de Fezabilitate în data de 05 decembrie 2023.

După o noua verificare, CNAIR a acceptat documentația finală în data de 15 decembrie 2023.

Solicitarea pentru efectuarea auditului de siguranță rutieră (cerință obligatorie prin lege) a fost făcută în data de 8 decembrie 2023, iar pe data de 21 decembrie au fost semnate contractele de audit de siguranță pentru 2 din cele 6 tronsoane ale secțiunii Leghin – Miercurea Nirajului.

Documentația pentru cele două contracte a fost înaintată către auditori la momentul respectiv, iar în data de 4 ianuarie 2023 au fost înaintate solicitările pentru auditul celorlalte 4 tronsoane.
În perioada imediat următoare vor fi semnate și contractele pentru aceste ultime 4 tronsoane, ca urmare a alocării tuturor sumelor necesare derulării acestora.

În paralel, CNAIR a demarat pregătirea documentației de licitație pentru proiectarea și execuția celor 6 tronsoane ale secțiunii montane a A8 (Leghin-Miercurea Nirajului), precum și pașii procedurali pentru exproprierea terenurilor necesare construcției acestui obiectiv.

CNAIR continuă să facă toate demersurile pentru licitarea, contractarea și construcția secțiunii montane a A8, până când nou înființata Companie Națională de Investiții Rutiere (CNIR) va reuși să devină operațională și să înceapă să gestioneze cu seriozitate proiecte strategice majore pentru România.

La ora actuală CNIR este finanțată în totalitate din bugetul CNAIR care a pus inclusiv personalul propriu la dispoziția nou înființatei companii.

Facem aceste eforturi pentru a ajuta CNIR să devină operațională, deși in ciuda sprijinului acordat, compania nu are nici până la ora actuală bugetul aprobat, schema de personal completă și nici lista concretă de proiecte pe care le poate prelua de la CNAIR pentru a fi implementate.

Pentru a avea rezultate este important ca Directorul General al CNIR să conștientizeze că trebuie să urgenteze măsurile necesare operaționalizării acestei companii, care de circa un an nu reușește să își găsească ritmul și să își îndeplinească rolul pentru care a fost înființată.

Considerăm că succesul CNIR depinde foarte mult de modul în care conducerea executivă a CNIR înțelege să își prioritizeze obiectivele, mai ales că până la această oră nu a inițiat niciun demers concret în vederea preluării vreunui proiect.”

Cătălin Urtoi, directorul general al CNIR, scria în urmă cu patru zile pe pagina proprie de Facebook că face un apel la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR S.A., la conducerea acestei companii și în special la directorul general Cristian Pistol și directorul general adjunct Gabriel Budescu pentru deblocarea imediată a tronsonului montan de pe A8, respectiv Miercurea Nirajului – Leghin!

„De mai bine de 30 zile sunt indicatorii tehnico-economici aprobați prin HG. Faceți public situația documentației pentru licitația de Proiectare + Execuție și demarati această procedură. NU MAI BLOCAȚI ACEST PROIECT!”, mai scria reprezentantul CNIR.

Proiectul celor 159 de km din Autostrada Unirii (A8)  are indicatorii tehnico – economici aprobați prin Hotărârea de Guvern din noiembrie 2023. Estimat la 37,48 miliarde de lei (cu TVA inclus), acesta reprezintă cel mai scump proiect de autostradă din istoria României.

Pe Secțiunea Miercurea Nirajului – Leghin (finanțată prin Programul Transport 2021-2027), se vor construi:
– 265 de poduri, viaducte și pasaje
– 47 de tuneluri
– 5 noduri rutiere
– 8 spații de servicii
– 8 parcări de scurtă durată
– 2 Centre de Întreținere și Coordonare

A8, Autostrada Unirii, va avea o lungime de peste 304 km (de la Târgu Mureș la Ungheni) și va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a cărui proiectare și execuție a fost deja lansată licitația.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...