Autostrada A8 Tg Mureș – Tg Neamț: Constructorii capetelor vor fi anunțați în următoarea lună – Grindeanu

Câștigătorii licitațiilor pentru construirea capetelor A8 Tg Mureș - Tg Neamț vor fi anunțați în următoarea lună, anticipează ministrul propus al Transporturilor Sorin Grindeanu. De asemenea, tot anul acesta ar putea fi scoasă la licitație și secțiunea de mijloc, cea montană.
Anemona Andone - mie, 14 iun. 2023, 13:29
Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț: Constructorii capetelor vor fi anunțați în următoarea lună - Grindeanu

„Capetele din A8 sunt prevăzute în PNRR. În următoarea lună, deci în câteva săptămâni, vom avea rezultate atât pe zona de Transilvania, Tg Mureș – Miercurea Nirajului, cât și pe zona de Moldova, ceea ce cred că e un lucru foarte bun, fiind ultimele proiecte finanțate prin PNRR care vor avea contractele semnate”, a declarat miercuri Grindeanu.

Potrivit estimărilor acestuia, licitația pentru zona de mijloc, cea montană, ar putea fi lansată până la sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor.

Pe 27 aprilie, amintim că pentru proiectarea și execuția Secțiunii 1 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (22 km) și legătura la A3 (2,4 km) din A8 au fost depuse opt oferte.

1. Asocierea Duna Group International Kft (lider de asociere) – A-Hid Zrt. – Ing Service SRL – Duna Construcții RO SRL
2. Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret AS
3. Mapa Insaat Ve Ticaret AS
4. Nurol Insaat Ve Ticaret AS
5. Asocierea Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi AS (lider de asociere) – Bog’Art SRL
6. Strabag SRL
7. Tekfen İnşaat Ve Tesisat AŞ
8. Webuild SPA – Milano

Pentru Secțiunea 3 Leghin – Tg Neamț au fost depuse pe 19 aprilie șase oferte.

1. Asocierea Danlin XXL SRL – Intertranscom Impex SRL (România);
2. Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL (România);
3. Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS (Turcia);
4. Mapa Insaat VE Ticaret Anonim Sirketi (Turcia);
5. Nurol Insaat VE Ticaret AS (Turcia);
6. Tekfen İnşaat VE Tesisat AŞ (Turcia).

Perioada de proiectare și execuție a contractului va fi de 30 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maximum 10 ani.

Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț face parte integrantă din rețeaua Pan-European TEN – T Core care traversează România de la vest la est, pe ruta Ungheni Frontieră – Iași – Tg. Neamț – Tg. Mureș – Nădășelu – Suplacu de Barcău – Borș Frontieră.

Te-ar mai putea interesa și
Pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră: Constructorul Geiger a ajuns la un stadiu de 64%
Pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră: Constructorul Geiger a ajuns la un stadiu de 64%
Reabilitarea Podului pe DN 3 (km 242+286) peste Canalul Dunăre - Marea Neagră a ajuns la un stadiu fizic de 64%, informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de......
Podul de la Brăila: Mâine se deschide circulația pe drumurile de legătură – șeful CNAIR
Podul de la Brăila: Mâine se deschide circulația pe drumurile de legătură – șeful CNAIR
Vineri, 27 iunie 2025, la ora 10.00, se deschide circulația și pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila, ...
Autostrada Moldovei: Cel mai lung pod al A7, peste râul Buzău, va fi deschis până la jumătatea lunii iulie
Autostrada Moldovei: Cel mai lung pod al A7, peste râul Buzău, va fi deschis până la jumătatea lunii iulie
Mega-podul peste râul Buzău construit de UMB va fi dat în trafic până la jumătatea lunii iulie, au spus joi pentru ...
Ministrul Investiţiilor, despre PNRR: 7,8 miliarde de euro, suma proiectelor de investiţii cu semnul întrebării privind implementarea
Ministrul Investiţiilor, despre PNRR: 7,8 miliarde de euro, suma proiectelor de investiţii cu semnul întrebării privind ...
Suma proiectelor de investiţii care ridică un semn de întrebare în acest moment privind capacitatea de a fi implementate ...