Autostrada Bucureşti – Ploieşti: traficul s-a dublat, după inaugurarea sectorului urban

Traficul pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti (A3) s-a dublat, ajungând la 10.000 – 12.000 autovehicule zilnic, după deschiderea sectorului urban al autostrăzii, potrivit unor estimări neoficiale. Date exacte cu privire la evoluţia traficului vor fi disponibile anul viitor.
Anemona Andone - D, 20 ian. 2019, 11:18
Autostrada Bucureşti – Ploieşti: traficul s-a dublat, după inaugurarea sectorului urban

„Potrivit estimărilor neoficiale, traficul s-a dublat ajungând la momentul acesta la 10.000 – 12.000 de autovehicule zilnic pe A3, după deschiderea sectorului urban al autostrăzii. Urmează ca la primul recensământ de trafic să avem şi date exacte. Ultimul recensământ de trafic s-a făcut în 2015 iar următorul va fi elaborat în 2020”, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Din 14 decembrie 2018, a fost deschisă circulația rutieră pe 6,5 km din autostrada A3 de la Șoseaua de Centură Bucureşti până în zona Petricani din Capitală. Această porţiune are câte trei benzi pe sens (fără bandă de urgență) și două noduri: la intersecția cu Popasului și un sens giratoriu la intersecția cu strada Gherghiței.

La intersecția cu Șoseaua Petricani autostrada se termină într-o intersecție în „T” semaforizată, cu bretele dedicate pentru virajul la stânga, atât de pe autostradă, cât și de pe Șoseaua Petricani.

Înainte de inaugurarea sectorului urban al A3, şoferii intrau pe autostradă de pe Centura Capitalei. Acum se circulă pe toți cei 62 km ai autostrăzii București – Ploiești, porțiunea dintre centurile celor două orașe fiind deschisă traficului încă din vara anului 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Pacienţii aşteaptă, în medie, 460 de zile ca să obţină medicamente inovatoare compensate după aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului – studiu
Pacienţii aşteaptă, în medie, 460 de zile ca să obţină medicamente inovatoare compensate după aprobarea Agenţiei ...
Pacienții din ţara noastră pot primi medicamentele inovatoare de care au nevoie abia după 460 de zile, în medie, de la momentul în care au fost aprobate pentru compensare de către Agenţia......
E-factura nu a rezolvat nici pe departe problema gap-ului de TVA, dar a creat o economie națională mai eficientă. Colectarea TVA a crescut doar cu 15% după implementarea e-factura
E-factura nu a rezolvat nici pe departe problema gap-ului de TVA, dar a creat o economie națională mai eficientă. Colectarea ...
E-factura nu ajută la colectarea TVA. Aceasta este concluzia studiului efectuat de o companie specializată în automatizarea ...
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
Negociatorii de la Bruxelles speră ca prin acceptarea unor tarife generale de 10% la toate bunurile exportate de UE în ...
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,2% în primul trimestru din 2025, în scădere de ...