Autostrada Bucureşti-Ploieşti va avea 3 parcări şi 3 spaţii de servicii

Autostrada Bucureşti-Ploieşti va avea 3 parcări şi 3 spaţii de servicii care vor fi construite de o parte şi de alta a drumului în următoarele şase luni. Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit luni asocierii de firme Good Prod SRL- Axia SRL - Transproiect contractul pentru 35,07 milioane lei, fără TVA.
Economica.net - lun, 18 ian. 2016, 14:47
Autostrada Bucureşti-Ploieşti va avea 3 parcări şi 3 spaţii de servicii

CNADNR a anunţă într-un comunicat de presă că asocierea câştigătoare va proiecta, executa şi remedia oricare defecţiuni în perioada de garanţie atât parcările, cât şi spaţiile de servicii din cadrul acestei autostrăzi, care la această dată sunt executate până la nivel de strat de forma din balast.

Parcări de Scurtă Durată vor fi amplasate pe ambele sensuri la km 28+400, km 42+600 şi la km 50+400, în timp ce spaţiile pentru servicii se vor găsi pe abeme sensuri la km 57+000, pe partea dreaptă la poziţia km 17+000 dreaptaşi pe partea stângă la km 20.

Durata contractului este de 6 de luni din care din care 2 luni perioada de proiectare, 4 luni durata de execuţie şi o perioadă de garanţie a lucrărilor de 48 luni.

Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, deschisă în 2012, are în acest moment o lungime de circa 55 de km, din Şoseaua de Centură a Capitalei şi centura Ploieşti-Vest.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...