Autostrada Bucureștiului: Chinezii au undă verde să lucreze pe întregul lot 3 al A0 Nord
Potrivit lui Scrioșteanu, Autorizația de Construire prevede, în principal, execuția în 18 luni pentru:
– lucrări de drum pentru sectorul cuprins între km 41+230 – km 47+600
– pasaj pe autostradă peste DC27 (km 41+750)
– pasaj pe DJ300 peste autostradă (km 42+938)
– pasaj pe autostradă peste CF800 București – Constanța (km 45+432)
– pasaj pe DN 3 peste autostradă (km 47+540)
– parcări de scurtă durată stânga/dreapta (km 44+700)
Conexiunea cu lotul 2 al A0 Nord,prioritizată
Execuția lucrărilor aferente lotului 3 Nord al A0 a început parțial, în primăvara acestui an, pentru 2,3 km din 8,6 km total.
Scopul prioritizării acestei porțiuni fiind facilitarea folosirii descărcării traficului rutier de pe A0 dinspre A3 (Lotul 2 Nord) spre DN2, astfel încât să putem circula pe întregul Lot 2 Nord, dat în trafic parțial la sfârșitul anului trecut, a explicat Scrioșteanu.
Stadiul lucrărilor pe primii 2,3 km este următorul:
– se execută lucrări de terasamente
– se execută lucrări de umpluturi la bretelele nodului rutier A0 x DN2 (E85)
– se realizează stratul de formă din balast și stratul de fundație din balast
– se lucrează la podețe
– se execută lucrări aferente radierelor și elevațiilor pasajelor de la km 40+134 și km 40+850
– se execută lucrări de relocare utilități de gaz și ANIF
Constructorul este compania China Civil Engeneering Construction Corporation (CCECC) cu prețul de 397,99 milioane lei, fără TVA, Lotul 3 al A0 Nord fiind totodată și primul sector de autostradă construit de chinezi. Finanţarea este asigurată prin Programul Transport.
Traseul Lotului 3 Nord este cuprins pe teritoriul județului Ilfov între DN2 în dreptul localității Afumați și DN3 în zona Cernica și are o lungime de 8,6 km.
La finele lunii iulie, CNAIR anunța că antreprenorul chinez ajunsese în numai patru luni la un stadiu fizic de 19,8% la nodul rutier cu DN2.
FOTO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu