Autostrada Bucureștiului A0: Aktor ar putea finaliza în primăvara lui 2025 lotul 3 Sud

22 10. 2024
a0 sud aktor

„Raportat la data de finalizare de 21 noiembrie 2023, rezultă o întârziere totală de 523 zile. Din cauza întârzierilor, CNAIR a emis un nou certificat negativ antreprenorului, asocierea condusă de Aktor S.A. Grecia”, potrivit Agenda Construcțiilor.

Prin programul de execuție revizuit, antreprenorul planificase în luna septembrie un progres de 13,6 puncte procentuale (la 85,19%, de la 71,59% în luna august 2024). Dar Inginerul a constatat că în luna septembrie antreprenorul realizase un progres de numai 1,2 puncte procentuale, mai scrie sursa citată.

Săptămâna trecută, pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0, unde constructorul elen Aktor începuse lucrările de așternere asfalt la pasajul peste Autostrada A1 București – Pitești.

La începutul lunii septembrie, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimau că un mic tronson de autostradă (2,5 kilometri) din lotul Aktor va fi deschis în zona de vest a Bucureștiului  anul acesta: „A1 – Bâcu, cea mai scurtă inaugurare de autostradă din lume„.

În august, reprezentanții constructorului Aktor spuneau că intenționează să finalizeze în 2024 lucrările la lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0).

Lotul 3 A0 Sud, cea mai importantă lucrare de finalizat în 2024

Lotul 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0) este cea mai importantă lucrare ce trebuie finalizată în 2024 și are un impact major asupra traficului din sudul României, declara în noiembrie anul trecut secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu.

„Cel puțin din punctul meu de vedere, acest lot de autostradă este cea mai importantă lucrare pe care trebuie să o finalizăm anul viitor (2024  – n.r.) și are un impact major asupra traficului din sudul României, pentru că afectează peste 3 milioane oameni care trăiesc în această zonă, dar și pentru că, împreuna cu loturile 1 și 2, reprezintă continuitate între A1 și A2 via DN5, care sunt rute foarte importante pentru traficul de mărfuri din România, făcând legătura între Turcia – Grecia – Bulgaria – Portul Constanța cu centrul țării și Vestul Europei”, sublinia anul trecut secretarul de stat.

Autostrada Bucureștiului, lot 3 Sud, Bragadiru – Joița
Antreprenor: ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.ASOCIEREA AKTOR TECHNICAL SOCIETE ANONYME (AKTOR S.A.) – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L.
Lungime: 17,965 km;
Valoare contract: 853,422 milioane de lei fără TVA;