Autostrada Bucureștiului A0: Nu mai există nicio zonă sensibilă în care să nu se lucreze pe lotul 3 Sud – oficial Transporturi
„În șantier nu mai există nicio zonă sensibilă în care să nu se lucreze, pentru că relocarea utilităților permit continuarea lucrărilor”, subliniază oficialul de la Transporturi.
Potrivit lui, stadiul lucrărilor pe acest șantier din A0 este următorul:
– Continuă lucrările de armare antretoaze pile, placă de suprabetonare, montare predale și lise prefabricate și cofrare grinda parapet la pasajul pe autostradă peste CF Bucureşti – Craiova (Domnești);
– La podul pe autostradă peste râul Sabar se execută lucrări de montare parapet metalic;
– La pasajul pe autostradă peste DJ601 (Ciorogârla) se pregătesc suprafețele și amorsa pentru stratul suport pe hidroizolație de pe calea 2 și se execută lucrări de armare, cofrare și betonare a grinzii parapet pe calea 1;
– La podul pe autostradă peste râul Ciorogârla a fost finalizată structura și se execută lucrări pregătitoare pentru montarea parapetului metalic;
– La pasajul pe DC126 peste autostradă (Clinceni) se pregătesc suprafețele pentru suportul hidroizolației;
– La pasajul pe DC125 peste autostradă (Țegheş) se execută lucrările de forare, armare și turnare a ultimilor doi piloți și se execută săpătura pentru realizarea verificărilor continuității betoanelor la coloanele forate;
– La pasajul pe DC158 peste autostradă (Dârvari) au fost finalizați piloții, radierul și elevații și se lucrează la cofrarea și armarea banchetei culeei C1;
– La pasajul pe DJ602 peste autostradă (Ciorogârla) a fost finalizată structura, se execută lucrări pregătitoare pentru montarea parapetului metalic și se lucrează la apeductul Ogrezeni;
– Se execută profilări de taluz și așternere pământ vegetal atât pe corpul autostrăzii, cât și pe rampele pasajelor peste Autostrada A0;
– Continuă montarea parapeților metalici pe autostradă;
– Continuă execuția rigolei de acostament pe autostradă între km 85+800 – 86+200 pe ambele părți;
– Continuă lucrările la infrastructura pentru ITS: canalizații, fundații portale, ș.a.
Când e gata lotul 3 al A0 Sud?
Constructorul elen Aktor a replanificat lucrările rămase de executat la lotul 3 Sud Bragadiru – Joița (18 km) din Autostrada Bucureștiului A0 și și-a asumat finalizarea lucrărilor până la data de 28 aprilie 2025, prin revizuirea programului de execuție.
Autostrada Bucureștiului, lot 3 Sud, Bragadiru – Joița
Antreprenor: ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.ASOCIEREA AKTOR TECHNICAL SOCIETE ANONYME (AKTOR S.A.) – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L.
Lungime: 17,965 km;
Valoare contract: 853,422 milioane de lei fără TVA;