„În acest moment, dăm în trafic un nou tronson de autostradă aferent 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝟬 𝗦𝘂𝗱, care are o lungime de 13 km cuprinși între DN4 Șoseaua Olteniței și DN5 Jilava (Lotul 1 și Lotul 2 al A0 Sud)”, anunța oficialul de la Transporturi.
Potrivit lui, acest tronson de autostradă le va permite șoferilor să circule între DN6 Bragadiru și DN4 Popești-Leordeni la nivel de autostradă, fără să mai tranziteze actuala Centură a Capitalei, ocolind U.A.T.-urile Bragadiru, Cornetu, Măgurele, Jilava, 1 Decembrie, Vidra, Berceni și Popești-Leordeni.
Secretarul de stat în Transporturi a prezentat și duminică un video cu cel mai nou tronson de autostradă din România.
„Mă aflu pe șantierul 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟭 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝟬 Sud unde, așa cum v-am obișnuit, înainte de darea în trafic a unui obiectiv, fac o simulare de traseu”, a transmis oficialul de la Transporturi, pe pagina proprie de Facebook.
Și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat la începutul săptămânii trecute că luni vor fi dați în trafic încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0). Este vorba de tronsonul cuprins între DN5 și DN4, construit de turcii de la Alsim Alarko.
„Pe A0 Sud, exact peste o săptămână se vor da în circulație încă 13 kilometri de autostradă, urmând ca undeva în iunie să dăm diferența de 10 kilometri, să se facă legătura de la DN4 – unde se va ajunge săptămâna viitoare – până la Autostrada A2”, a declarat șeful Transporturilor.
„Și partea de 17 kilometri, lotul 3, adică de la A1, undeva în această toamnă, în septembrie”, a continuat șeful Transporturilor, cu referire la lotul construit de grecii de la Aktor.
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu apreciază la rândul său că sunt șase să fie finalizate lucrările la Autostrada Bucureștiului Sud între A1 și A2 până la toamnă, dar în anumite condiții.
Pe de altă parte, unii pasionați de infrastructură nu sunt încrezători că grecii de la Aktor vor putea finaliza în 2024 lucrările pe lotul 3 al A0 Sud.
În decembrie anul trecut au fost dați în trafic aproximativ nouă kilometri din A0 Sud, între DN5 (1 Decembrie/Jilava) și DN6 (Cornetu/ Bragadiru), a informat atunci Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acest sector făcea parte din lotul 2 Sud, construit de turcii de la Alarko. Tot anul trecut, au mai fost finalizați și cei 19 kilometri din lotul 2 al A0 Nord, construiți de UMB, din care au fost dați în circulație aproape 10 kilometri.
În total, cu cei 13 kilometri dați în trafic luni, se poate circula astfel pe 32 de kilometri ( aproape o treime) din cei circa 100 de kilometri ai A0.