Autostrada Bucureștiului A0. Cine termină primii lucrările: Chinezii la DN2 sau grecii la A1?

13 05. 2024
20240415 AKTOR montaj grinzi nod A0L3 foto 3

„Deschid chinezii până la DN2, înainte să deschidă Aktor până la A1”, a scris un pasionat de infrastructură pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API), care monitorizează constant evoluția lucrărilor la Autostrada Bucureștiului A0.

Contactați de ECONOMICA.NET, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au subliniat că, potrivit termenelor prevăzute în contractele semnate cu cei doi antreprenori, Aktor ar trebui să finalizeze lucrările înaintea China Civil Engineering.

„Teoretic, termină grecii primii”, ne-au spus reprezentanții CNAIR.

Lucrările la lotul 3 al A0 Sud ar fi trebuit finalizate deja în 2023, conform datelor de pe site-ul CNAIR. Noul termen de finalizare anunțat de către oficialii de la Transporturi este toamna anului 2024.

La jumătatea lunii aprilie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța despre constructorul chinez China Civil Engeneering Construction Corporation (CCECC) al lotului 3 Nord din Autostrada Bucureștiului că începuse realizarea forajelor în zona nodului rutier A0 – DN2.  Potrivit lui, această zonă care va face legătura cu lotul 2, construit deja de UMB, ar putea fi gata până la final de an.

În martie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis autorizație de construire pentru un segment de circa doi kilometri din lotul 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului.

Amintim că acest lot de autostradă (8,6 km) este primul și singurul câștigat de o companie din China în România.

În februarie, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, anunța că antreprenorul lotului 3 Nord din Autostrada Bucureștiului (A0), compania China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), a depus proiectul pentru autorizația de construire necesar executării celor doi kilometri către DN2, astfel încât la finalul anului să se poata circula și pe cei nouă kilometri de pe lotul 2, finalizați încă de anul trecut de UMB.

Șapte poduri și pasaje pe lotul 3 al A0 Nord

Lotul 3 Nord are o lungime de 8,6 km și asigură legătura între DN2 (Afumați) și DN3 (Cernica). Pe traseul acestui lot vor fi construite șapte poduri și pasaje dar și un nod rutier care va face legătura cu DN2.

Durata contractului include 12 luni de proiectare și 18 luni de executie. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 22 mai 2023, iar termenul pentru finalizarea lucrărilor este ultimul trimestru al anului 2025.

Lotul 3 A0 Nord, alături de lotul 1 A0 Nord, atribuit italienilor de la Pizzarotti, sunt cele mai întârziate de pe întreaga A0, din cauza procedurilor lungi de achiziție (trei – patru ani).

Din cele șapte loturi ale Autostrăzii Bucureștiului, două loturi au fost finalizate anul trecut, respectiv lotul 2 Nord (UMB) și lotul 2 Sud (Alarko). Pe lotul 1 Sud lucrează tot turcii de la Alarko, pe lotul 3 Sud grecii de la Aktor, iar pe lotul 4 Nord – grupul UMB.

CITEȘTE ȘI: