Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea tablierului metalic la pasajul peste A1 FOTO

Constructorul elen Aktor a început montarea tablierului metalic la nodul rutier A0 - A1, de pe lotul 3 Sud, al Autostrăzii Bucureștiului (A0), a anunțat miercuri secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta estimează că este posibil să circulăm pe A0 între A1 și A2 până la toamnă, în anumite condiții.
Anemona Andone - mie, 13 mart. 2024, 10:53
Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea tablierului metalic la pasajul peste A1 FOTO

„De data aceasta, pe șantierul lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0, așa cum am anunțat săptămâna trecută, minunea chiar se întâmplă – antreprenorul s-a ținut de cuvânt și a început ridicarea grinzilor tablierului metalic aferent pasajului principal de la intersecția A0 cu A1″, a transmis oficialul din Transporturi.

Potrivit lui, operațiunea se desfășoară cu două macarale în tandem, prima deschidere a pasajului pe care se montează grinzile fiind cea de pe partea stânga a sensului de mers București – Pitești, iar la montarea acestora la deschiderea peste A1, în aproximativ 10-14 zile, va fi nevoie de devierea traficului pe bretele provizorii.

Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.

FOTO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Macron anunță că Franța ar putea participa la apărarea Israelului de atacurile iraniene. Președintele francez acuză Teheranul de destabilizarea întregii regiuni
Macron anunță că Franța ar putea participa la apărarea Israelului de atacurile iraniene. Președintele francez acuză ...
Franţa va participa la "operaţiuni de protecţie şi apărare" ale Israelului în cazul unor "represalii" iraniene, dacă este "în măsură să facă acest lucru", a declarat vineri preşedintele......
Uniunea Europeană a acordat Ucrainei încă un miliard de euro, ca parte a unui ajutor promis de G7
Uniunea Europeană a acordat Ucrainei încă un miliard de euro, ca parte a unui ajutor promis de G7
Uniunea Europeană a transferat vineri încă un miliard de euro către Ucraina, ca parte a unui pachet de ajutor important ...
MAE recomandă ferm cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai
MAE recomandă ferm cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare ...
Producția de petrol a României a scăzut cu 7,1% în primele patru luni ale anului, în timp ce importurile au crescut cu aproape 37%
Producția de petrol a României a scăzut cu 7,1% în primele patru luni ale anului, în timp ce importurile au crescut ...
România a produs, în primele patru luni din 2025, o cantitate de ţiţei de 840.000 de tone echivalent petrol (tep), cu ...