Autostrada Bucureștiului: Înainte de 1 decembrie se deschid 10 km din lotul 2 Nord. Când se va circula pe toată A0
Grideanu a mai precizat că, până la sfârșitul anului, vor fi finalizați circa 44 de kilomeri din cei circa 100 de km ai A0, inclusiv secțiuni din sectorul sudic. „Conform termenelor contractuale, pe A0, Autostrada de Centură București, cu o lungime totală de 100,7 km, trebuie să putem circula până la finalul anului 2026”, a transmis Grindeanu pe pagina proprie de Facebook.
Acesta a menționat că a constatat o mobilizare foarte bună a constructorului român de pe Lotul 2, Corbeanca – Afumați. Potrivit lui, deși vor fi finalizate lucrările pe toți cei aproape 20 de kilometri ai lotului 2 A0 Nord, din cauza lotizării deficitare din trecut, se va putea circula doar pe secțiunea de la DN1 la A3, urmând ca ceilalți 10 km să fie dați în trafic odată cu finalizarea nodului cu DN2, cuprins în contractul pentru lotul 3, semnat cu o firmă din China.
„Același constructor (UMB – n.r.) derulează și contractul pentru construcția Lotul 4, Pantelimon – Glina (o lungime de 4,47 km). Deși acum se află în perioada de proiectare mă aștept de ca în momentul în care va intra în faza de execuție să aibă de asemenea o mobilizare exemplară astfel încât să deschidem circulația în anul 2024”, a continuat Grindeanu.
Potrivit lui, antreprenorul italian de pe Lotul 1, Joița – Corbeanca (17,5 km), Pizzarotti, a primit ordinul de începere a proiectării pe 16 octombrie 2023 și are termen de finalizare a acestei etape un an de zile.
Și constructorul chinez de pe Lotul 3 Afumați – Pantelimon (8,60 Km) este în etapa de proiectare pe care trebuie să o finalizeze în luna iunie 2024, astfel încât să demareze imediat lucrările de construcție, a mai transmis șeful Transporturilor.
CITEȘTE ȘI: