Autostrada Bucureștiului: Relocarea restului de rețele de pe lotul 3 al A0 Sud va fi demarată în perioada următoare – secretar de stat
„Am făcut din nou o vizită neanunțată pe șantierul Lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0), fiind unul dintre șantierele importante din zona București – Ilfov, având în vedere faptul că Lotul 1 și Lotul 2 ale A0 Sud vor fi date în trafic până la sfârșitul acestui an, prin urmare, este necesar ca și acest lot să se dea în trafic cât se poate mai repede, pentru a închide semi-inelul sudic care va prelua traficul de tranzit de pe actuala centură a Capitalei, făcând astfel legătura intre A1, DN6, DN5, DN4 și A2”, a anunțat oficialul din Transporturi.
Pe acest tronson de autostradă, stadiul fizic al lucrărilor este de 32%, iar în prezent, se desfășoară următoarele lucrări:
– Se execută lucrări de sudare a armăturii carcaselor aferentă pasajului pe DC125 (sat Țegheş, comuna Domnești), în vederea execuției piloților forați;
– La pasajul pe autostradă peste calea ferată din sat Țegheş, comuna Domnești (km 93+396) se realizează cofrarea elevațiilor aferente Pilei 1 (dreapta), se montează esafodajele pentru elevații și riglele;
– Se pregătește așternerea stratului de formă între km 99+240 și km 99+480 (Ciorogârla);
– Se așterne materialul de umplutură între km 89+000 și km 89+500 (Clinceni);
– Se execută lucrări de taluzare între km 0 și km 2+500 (Ciorogârla și Bâcu), iar între km 85+300 și km 100+000 (Clinceni, Domnești, Dârvari, Ciorogârla), se acționează local, acolo unde sunt necesare lucrări de taluzare.
„Antreprenorul ne-a comunicat faptul că în câteva zile vor fi plătite taxele de racordare către deținătorii de rețele de utilități, astfel încât ca în perioada următoare să fie demarate lucrările pentru relocarea restului de rețele de pe traseul autostrăzii”, a menționat secretarul de stat.
Acesta s-a declarat nemulțumit de ceea ce a găsit în șantier și a spus că a solicitat antreprenorului ca promisiunile repetate de mobilizare pe care le-a făcut să se reflecte cât mai repede și în șantier, astfel încât să înceapă recuperarea, chiar și parțială, a întârzierilor acumulate.
Vor fi construite 9 pasaje și 4 poduri, un nod rutier la intersecția cu A1, două parcări de scurtă durată și două spații de servicii.
Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.
FOTO: A0 Sud, lot 3, constructor: Aktor (sursa: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu)
Circulația pe cei 33 de kilometri aferenți loturilor 1 și 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud) va fi deschisă până la finalul anului, a declarat la începutul lunii aprilie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Acesta s-a arătat însă nemulțumit de ritmul lucrărilor pe lotul 3, unde ar putea fi ratat și cel mai recent termen de finalizare, respectiv primăvara anului viitor.