Autostrada Bucureștiului: UMB a montat prima grindă metalică peste A3 București – Ploiești VIDEO

UMB a început montarea tablierului metalic peste Autostrada A3, pe sensul de mers Ploiești - București, a anunțat miercuri secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, aflat pe șantierul lotului 2 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord).
Anemona Andone - mie, 31 mai 2023, 15:14
Autostrada Bucureștiului: UMB a montat prima grindă metalică peste A3 București - Ploiești VIDEO

„Mă aflu pe șantierul Lotului 2 Nord al Autostrăzii Bucureștiului (A0), în zona nodului rutier dintre A0 și A3, unul dintre cele mai importante noduri rutiere care se construiesc acum”, a transmis oficialul din Transporturi.

Potrivit lui, la acest nod rutier, a început montarea tablierului metalic peste Autostrada A3.

„Tablierul metalic este produs în România, la societatea antreprenorului din Adjud. Este fabricat din metal de tip Corten, rezistent la intemperii, autoprotejându-se împotriva coroziunii”, a explicat Scrioșteanu.

El a detaliat că o singură grindă care se montează cântărește aproximativ 50 tone, iar tablierul pasajului principal cântărește în jur de 1300 tone.

„Pe perioada lucrărilor la pasajul peste A3 aferente acestui nod rutier, traficul rutier se desfășoară restricționat și recomandăm șoferilor să circule cu atenție pe acest sector de autostradă. După ce se finalizează montarea tablierului pe acest fir de autostradă, luna viitoare vor fi mutate restricțiile pe celălalt fir, București – Ploiești”, a continuat oficialul din Transporturi.

El a amintit că antreprenorul UMB și-a asumat finalizarea lucrărilor înainte de termenul contractual din 2024, în vara acestui an putând să circulăm între DN1 Corbeanca, A3 și DN2 Afumați pe Lotul 2 Nord al Autostrăzii Bucureștiului (A0).

Primii kilometri inaugurați din Autostrada Bucureștiului (A0) vor fi din secțiunea nordică, deși pe secțiunea sudică lucrările au început mult mai devreme. Constructorul român UMB promite finalizarea lucrărilor la lotul 2 al A0 Nord în august, urmând ca lotul 2 din A0 Sud, construit de turcii de la Alarko, să fie deschis circulației în octombrie, au spus anterior pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
FOTO – VIDEO Primul tren diesel, fabricat în România după 80 de ani, va fi prezentat mâine în Gara de Nord
FOTO – VIDEO Primul tren diesel, fabricat în România după 80 de ani, va fi prezentat mâine în Gara de Nord
Leon, primul tren fabricat integral în România de Grampet, ajunge mâine în București, informează miercuri grupul deținut de omul de afaceri Gruia Stoica. Produs la Pașcani, automotorul diesel......
Rețele Electrice România lansează o licitație de peste 132 de milioane de lei pentru cumpărarea de echipamente pentru posturi de transformare
Rețele Electrice România lansează o licitație de peste 132 de milioane de lei pentru cumpărarea de echipamente pentru ...
Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP ...
Investitorii individuali se orientează către aur pe fondul scăderii încrederii în SUA și al temerilor crescânde privind recesiunea
Investitorii individuali se orientează către aur pe fondul scăderii încrederii în SUA și al temerilor crescânde privind ...
Pe fondul volatilității piețelor și al incertitudinii economice, cel mai recent sondaj trimestrial Retail Investor Beat ...
FOTO Alstom anunță că încă un tren Coradia Stream a ajuns în depoul Grivița
FOTO Alstom anunță că încă un tren Coradia Stream a ajuns în depoul Grivița
Încă un tren electric Coradia Stream a ajuns în depoul Alstom Grivița, din lotul de 37 comandate de Autoritatea pentru ...