Autostrada Bucureștiului: UMB primește undă verde pentru construirea lotului 4 al A0 Nord

Ministerul Transporturilor a emis joi, 20 aprilie, autorizația de construire pentru lotul 4 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord). Demararea lucrărilor pe secțiunea de 4,5 kilometri a fost întârziată în principal din cauza problemelor de mediu din zona Cernica.
Anemona Andone - J, 20 apr. 2023, 16:54
Autostrada Bucureștiului: UMB primește undă verde pentru construirea lotului 4 al A0 Nord

Valoarea lucrărilor autorizate este deocamdată de 52,25 milioane de lei, fără TVA, documentul emis joi vizând doar Etapa I.

În cadrul contractului pentru lotul 4 va fi construit un pod peste Lacul Cernica, precum și un pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița.

Pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se menționează în cadrul acestui proiect elaborarea studiului de evaluarea adecvată (SEA), pentru Lacul și Pădurea Cernica (arie protejată).

Acordul de mediu pe o porţiune de doi kilometri din zona Cernica a trebuit revizuit, deoarece pe traseul autostrăzii a fost înscrisă între timp ca arie protejată zona Lacul şi Pădurea Cernica. Conform informaţiilor de pe site-ul dedicat acestei arii, în zonă se află specii de păsări protejate prin lege, precum stârcii şi cormoranii.

În august 2020, a fost semnat contractul „proiectare și execuție Autostrada de Centură București km 0+000-km 100+900, sector centura nord km 0+000-km 52+770, lot 4 km 47+600 – km 52+070”, cu ofertantul declarat câștigător, asocierea Sa & Pe Construct (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade.

Valoarea contractului, la semnare: 312,63 milioane de lei fără TVA.
Lungime: 4,47 km
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile.
Durata contractului: 12 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuție a lucrărilor, 120 luni perioada de garanție a lucrărilor.

FOTO: Cormoran, Microcarbo pygmeus, Hortobágy, Ungaria (sursa: Martin Mecnarowski, http://www.photomecan.eu/)

Te-ar mai putea interesa și
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele?
Atunci când decideți să cumpărați online un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai mulți factori de care să-i luați în considerare. Pe lângă specificațiile producătorului,......
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a admis, astăzi, că există un risc major ca România să intre în recesiune, ...
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Premierul a solicitat într-o întâlnire cu reprezentanții a 36 de instituții subordonate să prezinte propuneri de reorganizare
Prim-ministrul Ilie Bolojan a solicitat într-o întâlnire de lucru cu reprezentanții celor 36 de instituții subordonate ...
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, cheltuieli deductibile limitate, noi amenzi penale. Dispare și plafonul pentru plăți cu cardul
Ministrul Finanțelor, anunțuri majore pentru toate firmele: Cont bancar obligatoriu, crește cerința de capital minim, ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, aztăzi, mai multe schimbări importante pentru toate firmele din România. ...