Autostrada Comarnic-Braşov: Două oferte depuse. Câștigătorul va fi anunţat pe 20 decembrie

Economica.net
09 12. 2013
autostrada_8902234567_76232000_93684000_81307200

Ofertele în vederea atribuirii ‘Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construirea, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii București — Brașov, tronsonul Comarnic — Brașov, km 110+600 — km 168+600’ au fost depuse de Asocierea Vistrada Nord (Vinci/Franța, Strabag/Austria și Aktor /Grecia) și Asocierea Impregilo SpA/Salini din Italia.

Potrivit DPIIS, firma UMB Spedition, care își anunțase participarea la competiția pentru atribuirea acestui contract, a renunțat să mai depună oferta.

Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a declarat, pe 4 decembrie, la inaugurarea unui tronson al centurii Brașov, că luni se așteaptă primirea ofertelor pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov astfel ca, până la sfârșitului anului, să se finalizeze evaluarea și să se semneze contractul.

„Luni, se așteaptă primirea ofertelor. Până la sfârșitul anului sperăm să finalizăm evaluarea și să semnăm contractul. Construcția autostrăzii Comarnic — Brașov trebuie să se finalizeze în anul 2016, așa cum este în grafic. Vom vedea ce se găsește în stâncă, pentru că vor fi trei tuneluri, fiecare în lungime de peste trei kilometri pe tub, lucrări foarte grele și foarte dure. Începem lucrările anul viitor și vrem să le finalizăm în 2016”, a afirmat, la acea dată, directorul general al CNADNR.

În ceea ce privește posibilitatea depunerii de contestații care să întârzie începerea lucrărilor, Narcis Neaga a răspuns că nu e cazul.

„Nu ne așteptăm la vreo contestație decât dacă sunt vicii de fond foarte grave, suspiciuni la adresa comisiei sau ceva de genul acesta. A fost depusă contestație în faza de precalificare pe documentație, dar la numărul de firme care au depus oferte chiar au fost surprinzător de puține contestații”, a spus Neaga.

Întrebat dacă există o ofertă și din China, directorul general al CNADNR a spus că firma respectivă s-a retras.

Contractul pentru Autostrada Comarnic—Brașov va fi semnat până la sfârșitul anului, iar lucrarea va fi gata la finalul anului 2016, a anunțat premierul Victor Ponta luni seara (2 decembrie), la Antena 3.

„Eu vă garantez că suntem într-o fază foarte avansată și semnăm anul acesta Comarnic — Brașov. Anul viitor avem în buget puși banii pentru Autostrada Transilvania, cea începută în 2004 și abandonată din 2005”, a spus șeful Guvernului, avansând ca dată pentru încheierea lucrărilor la tronsonul Comarnic — Brașov finalul lui 2016.