Autostrada Comarnic-Braşov: O nouă licitaţie. 20 de kilometri vor fi construiţi cu bani de la buget

Economica.net
16 07. 2015
autostrada_34567876543_85196400

Pentru atribuirea contractului intitulat ‘Proiectare şi execuţie Autostrada Bucureşti – Braşov, Tronson Comarnic-Braşov, Lot 1: sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300; Lot 2: sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 şi Drum de Legătură’ va fi organizată licitaţie deschisă, iar criteriul va fi preţul cel mai scăzut.

În cazul Lotului 1: sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300, valoarea estimată a contractului este de 166,86 milioane de lei, fără TVA, şi include şi suma de 7,77 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse şi neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de şantier).

‘Autoritatea contractantă optează pentru achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare în conformitate cu prevederile art. 122 lit. j din OUG nr. 34/2006 de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câştigătoare în cadrul prezentei proceduri de achiziţie publică în cuantum de 20%, respectiv 33.371.182 lei, fără TVA. Valoarea estimată totală (incluzând şi achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare): 200.227.091 lei fără TVA’, se menţionează în anunţul CNADNR.

Valoarea estimată a contractului pentru Lot 2: sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 şi Drum de Legătură este de 149,84 milioane de lei fără TVA şi include şi suma de 7,004 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse şi neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de şantier).

‘Autoritatea contractantă optează pentru achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare în conformitate cu prevederile art. 122 lit. j din OUG nr. 34/2006 de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câştigătoare în cadrul prezentei proceduri de achiziţie publică în cuantum de 20%, respectiv: 29.967.441 lei, fără TVA. Valoarea estimată totală (incluzând şi achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare): 179.804.645 lei, fără TVA’, potrivit anunţului.

Lucrările trebuie finalizate într-un termen de 72 de luni de la data atribuirii contractului.

Contractul nu se înscrie într-un proiect/program finanţat din fonduri comunitare.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 2 septembrie 2015, la ora 11,00, iar ofertele vor fi deschise la ora 13,00.

Lungimea totală a sectorului de autostradă Comarnic – Braşov este de 58 de km, iar valoarea estimată pentru această intervenţie este de 997 milioane de euro fără TVA, respectiv 1,237 miliarde de euro cu TVA.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat, în iunie, că renunţă la atribuirea contractului de concesiune pentru Autostrada Comarnic – Braşov către asocierea Vinci-Strabag-Aktor motivând că ofertantul nu a găsit fondurile necesare, iar finanţarea de la bugetul de stat ar fi afectat poziţia bugetară a României.

”În urma finalizării negocierii pentru atribuirea contractului de concesiune cu asocierea Vinci-Strabag-Aktor, CNADNR SA anunţă anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice pentru proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea autostrăzii Bucureşti- Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov”, se precizează în comunicat.

Potrivit documentului, contractul de concesiune este încadrat conform metodologiei Eurostat ‘on Government balance sheet’ (finanţarea intră în calculul deficitului bugetar – n.r.).

”În aceste condiţii şi având în vedere costul semnificativ al proiectului, în situaţia în care Autoritatea Contractantă (rezultată din asocierea CNADNR cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în 2012) ar încheia contractul de concesiune cu ofertantul declarat câştigător, aceasta ar putea duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privinţa ţintei de deficit bugetar şi a datoriei publice”, se mai precizează în comunicat.

În aceste condiţii, ofertantul declarat câştigător nu a reuşit să obţină implicarea instituţiilor financiare internaţionale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanţarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanţări acordate exclusiv de finanţatori privaţi, costurile de finanţare pentru realizarea proiectului ar creşte, precizează CNADNR.

Conform CNADNR, tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov este împărţit în 5 sectoare. Sectoarele 1 şi 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, cu o lungime totală de aproximativ 10 kilometri, la care se adaugă şi drumuri de legătură) vor fi scoase la licitaţie, cu finanţare de la bugetul de stat.

‘Pentru sectoarele 2, 3 şi 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la licitaţie actualizarea studiilor geotehnice, cu finanţare de la bugetul de stat. În paralel, pentru fluidizarea traficului pe DN1, sunt în lucru Studiile de Fezabilitate referitoare la variantele de ocolire Comarnic şi Buşteni. După finalizarea studiilor, vor fi scoase la licitaţie lucrările de construcţie, cu finanţare de la bugetul de stat. Tot pentru fluidizarea traficului, la ieşirea din Sinaia spre Braşov, este proiectat şi urmează să fie realizat un sens giratoriu. De asemenea, se vor finaliza studiile de fezabilitate privind Varianta de Ocolire Câmpina, modernizarea drumului existent pe Valea Doftanei (DJ 102I) şi a drumului forestier până în Săcele, astfel încât, în 2016 să înceapă lucrările pentru a avea un drum naţional modern între Câmpina şi Săcele’, se mai arată în comunicatul CNADNR.