Compania Naţională de Autostrăzi a publicat anunţul de participare la licitaţia privind concesiunea lucrărilor publice ce vizează proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea Drumului Expres sau Autostrăzii Craiova – Pitesti, km 0+000-121+185. Autoritatea nu s-a decis însă dacă drumul va avea statutul de autostradă sau de drum expres, opţiunea urmând să fie luată în urma etapei de dialog competitiv cu candidaţii preselectaţi. Valoarea estimată a contractului este de 7,2 miliarde de lei-circa 1,6 miliarde de euro la un curs de 4,4 lei/euro.
Indiferent dacă va fi drum expres sau autostradă, Piteşti-Craiova fi al doilea drum pentru care se va percepe o taxă celor care îl tranzitează. Aceasta întrucât vorbim de un proiect finanţat de constructor care va trebui ulterior să îşi recupereze banii. Acelaşi regim îl va avea şi autostrada Comarnic-Braşov. Ulterior, şi constructorul centurii de sud a Bucureştiului pe profil de autostradă va percepe taxă, atât pentru noua şosea de centură, cât şi pentru cele două autostrăzi, Bucureşti-Piteşti şi Bucureşti-Constanţa: constructorul centurii de sud va administra, în sistem de concesiune, şi cele două autostrăzi.
Ce va face constructorul
Principalele activităţi ce vor fi desfăşurate de concesionar includ obţinerea finanţării pentru realizarea constructiei; proiectarea şi elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii autorizaţiilor şi avizelor pentru execuţia lucrărilor, realizarea lucrărilor de construcţie a Drumului Expres sau a autostrăzii precum şi operarea şi întreţinerea drumului.
Cum va arăta autostrada
Potrivit anunţului, traseul Drumului Expres sau a Autostrăzii Craiova – Piteşti se desprinde (km 0+000) din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (DN 65F km 4+000) unde este prevăzuta amenajarea unui nod rutier pâna la limita judeţului Dolj/Olt (km 17+700). În judeţul Olt lungimea traseului este de la km 17+700 până la limita judeţului Olt/Argeş (km 89+300). De la km 89+300 drumul expres sau autostrada se va desfăşura pe teritoriul Judeţului Argeş după care se racordează la Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti la km 121+185.
Lungimea totală a Drumului Expres sau a autostrăzii Craiova-Piteşti este de 121,185 km. Dacă se va decide asupra varientei construirii unei autostrăzi, Craiova-Bucureşti va avea patru benzi (câte două pe sens), 75 de poduri, pasaje şi viaducte. Noua şosea va fi proiectată pentru o viteză maximă de 120 de km la oră.
La fel va fi construit drumul şi dacă se opetează pentru varianta unui drum expres, cu diferenţa că nu va avea benzi de ghidare ca autostrada, partea carosabilă va fi mai îngustă şi va avea mai puţine pasaje la noduri inclusiv drumuri de legatura (15 în loc de 19). Viteza pentru care va fi proiectată este tot de 120 de km la oră.
Termenul limită pentru depunerea candidaturii este de 8 mai 2013. Atribuirea sa va face în urma unui dialog competitiv, în cadrul căruia preţul oferit va conta în proporţie de 75% iar nivelul calitativ, tehnic şi funcţional al soluţiei tehnice va conta în proprţie de 25%.
Când va fi gata
Autostrada Piteşti-Craiova a fost anunţată de premierul Victor Ponta la finele anului trecut. El a declarat la Craiova că, începând din februarie 2012, vor fi demarate procedurile în vederea concesionării lucrărilor de construire a unei autostrăzi sau a unui drum expres între Piteşti şi Craiova, proiect estimat să coste 500 milioane de euro şi să dureze doi ani. „O regiune aşa cum e Oltenia are nevoie de infrastructură şi anunţ eu faptul că – şi acest proiect îl voi desfăşura numai şi numai în colaborare cu reprezentanţii judeţelor şi ai regiunii Oltenia – anul viitor, prin concesiune, pornim proiectul autostradă sau drum expres, o să vedem în funcţie de valoarea traficului calculat, Piteşti-Craiova. În acest fel, Craiova va fi legată prin autostradă până la Constanţa, până la cel mai mare port al României. Ştiţi bine, autostrada Bucureşti-Constanţa a fost finalizată anul acesta, autostrada Bucureşti-Piteşti există de mult timp, însă legarea prin sistem de autostradă a Craiovei de Constanţa înseamnă, nu doar pentru persoanele care se deplasează în Bucureşti, pentru cei care merg în vacanţă la mare, dar înseamnă în primul rând pentru zona economică a Olteniei, un sprijin extraordinar de important”, a declarat atunci primul ministru.
Potrivit primului ministru, autostrada sau drumul expres Piteşti- Craiova ar fi mai uşor de realizat decât tronsonul Comarnic Braşov pentru că acesta din urmă presupune lucrări mai dificile. „Proiectul este deja, 96 de kilometri, în jur de 500 milioane de euro, se efectuează în 24 de luni, şi finanţarea poate fi asigurată prin faptul că uzinele Dacia, Ford, marile unităţi industriale Alro, Pirelli, practic traficul pentru această şosea justifică investiţia. Pentru că va fi o autostradă în concesiune cu plată şi lucrul acesta se poate face numai dacă ai trafic şi traficul nu înseamnă doar maşinile mici, ale populaţiei, ale noaste, ci înseamnă în primul şi în primul rând camioanele mari ale unităţilor industriale. Ori, din fericire, Oltenia are în această perioadă şi a dezvoltat şi în aceşti ani mari proiecte industriale şi atunci investiţia pentru autostrada în concesiune se justifică şi se poate realiza”, a adăugat primul ministru.