Autostrada de Centură Bucureşti: CNAIR a scos miercuri la licitaţie şi ultimul tronson din A0 Nord

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat miercuri, 4 martie, licitaţia pentru lotul 4 din Autostrada de Centură Bucureşti Nord (A0 Nord). Acesta era ultimul tronson care mai trebuia licitat din viitoarea şosea de mare viteză care va înconjura Capitala.
Anemona Andone - mie, 04 mart. 2020, 13:22
Autostrada de Centură Bucureşti: CNAIR a scos miercuri la licitaţie şi ultimul tronson din A0 Nord

Contractul pentru proiectarea şi construcţia celor 4,5 kilometri ai ultimului lot are o valoarea estimată de 314,66 milioane de lei (65 milioane de euro), fără TVA, adică peste 14 milioane de euro pe kilometru.

Durata contractului este de 90 luni şi cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 6 mai 2020, potrivit datelor din platforma de achiziţii publice.

Legat de valoarea mare a contractului, aceasta ar putea fi explicată prin costurile mai mari de construcţie impuse de măsurile pentru ocrotirea speciilor din aria protejată de la Cernica.

Reprezentanţii CNAIR au declarat anterior pentru ECONOMICA.NET că pentru o porţiune de doi kilometri din zona Cernica era necesară revizuirea acordului de mediu.

Revizuirea acordului de mediu s-a impus deoarece pe traseul autostrăzii a fost înscrisă între timp ca arie protejată zona Lacul şi Pădurea Cernica. Conform informaţiilor de pe site-ul dedicat acestei arii, în zonă se află specii de păsări protejate prin lege, precum stârcii şi cormoranii.
 
Pe lângă lotul 4 din A0 Nord, se află în derulare şi licitaţiile pentru celelalte trei loturi din secţiunea nordică a viitoarei autostrăzi.
 
Sectorul de sud al Autostrăzii de Centură are deja constructori desemnaţi pe toate cele trei loturi. Astfel, pe loturile 1 şi 2 au fost semnate contracte cu turcii de la Alsim Alarko, iar pe lotul 3 au câştigat în final grecii de la Aktor.
 
Autostrada de Centură Bucureşti (A0) va avea circa 100 de kilometri. Acest proiect face parte din Master Planul General de Transport și va fi finanțat din POIM 2014-2020 (fonduri europene nerambursabile).
Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...